Mai mulți viitori tătici au fost supuși CHINURILOR NAȘTERII. Cum au reacționat

Oamenii de știință chinezi au ales să facă un experiment inedit: au supus mai mulți bărbați, care s-au oferit voluntari, să treacă prin chinurile pe care femeile le încearcă la naștere. În câteva minute, cei mai mulți erau în lacrimi. Vechea zicală că dacă ar fi depins de bărbați nașterea copiilor, până acum rasa umană ar fi pierit, se dovedește cât se poate de reală.

Experimentul a avut loc în orașul Jinan, aflat în estul Chinei. Bărbații au fost conecatați la un simulator al nașterii pentru a vedea prin ce trec partenerele lor de viața care urmau să nască.

Cei mai mulți voluntari erau parteneri ai unor femei gravide. Cei care au pus la cale experimentul au explicat că au vrut să le arate bărbaților cât de mult suferă o femeie când dă naștere unui copil și să îi facă să aibă mai mult respect pentru această experiență. „Pentru a reda contracțiile și durerea din timpul nașterii, tehnicienii spitalului au folosit niște dispozitive care stimulau abdomenul bărbaților cu șocuri electrice pentru a le face să se contracte. „Am fost curios și dacă ceea ce am experimentat este chiar ceea ce o femeie trăiește în timpul nașterii, trebuie să spun că mi-am schimbat atitudinea. A fost incredibil de dureros și am suportat doar câteva minute. Dacă ar fi durat ore la rând nu cred că aș fi putut să suport”, a povestit unul dintre viitorii tătici care a acceptat provocarea.

„Ceea ce am vrut cu experimentul nostru a fost să facem oamenii să își dea seama cât de grozave sunt mamele”, a spus organizatorul evenimentului.