Mai mulţi masteranzi

Cele două promoţii de studenţi care termină simultan facultatea în vară au determinat Ministerul Educaţiei să mărească numărul de locuri.

Numărul studenţilor din anul I va creşte uşor din toamnă, iar cel al masteranzilor şi doctoranzilor se va dubla, conform proiectului de hotărâre privind cifra de şcolarizare pentru anul viitor, publicat ieri de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului.

Cele două promoţii care vor termina în această vară facultatea, respectiv tinerii care au făcut patru ani de studii după ruta clasică şi promoţia Bologna, cu numai trei ani de facultate, au determinat conducerea Ministerului Educaţiei să propună pentru anul universitar 2008-2009 un număr de 34.871 de locuri pentru masterat. Asta, faţă de numai 18.979 de locuri în anul universitar 2007-2008.

„Avem două promoţii şi se face trecerea între acestea“, explică Ion Ciucă, director în Ministerul Educaţiei. Din cele peste 34.000 de locuri, doar 18.216 sunt destinate însă celor care termină patru ani de facultate, iar restul sunt numai pentru absolvenţii primei promoţii Bologna. „Astfel vom asigura un minimum de 50% de locuri la masterat pentru absolvenţii acestei promoţii“, a completat Ciucă. Din ce în ce mai puţini studenţi Pentru anul I, ministerul a propus 62.000 de locuri, la fel ca în urmă cu doi ani, şi în uşoară creştere faţă de anul universitar 2007-2008. Cu toate acestea, numărul total de studenţi este în scădere de la an la an. Conform previziunilor Ministerului Educaţiei, se va ajunge de la 241.716 de tineri în 2006-2007 la puţin peste 193.000 în anul universitar 2011-2012. Directorul Ion Ciucă spune că din 2013 se va observa o nouă creştere a numărului de studenţi, determinată de modificările demografice. Mai mulţi în grădiniţe, mai puţini la şcoală Tot din cauza cerinţelor Uniunii Europene, numărul de doctorate fără taxă a fost dublat. Pentru anul universitar viitor au fost propuse pentru aprobare 3.000 de locuri la doctorat şi 3.000 pentru rezidenţiat. În ceea ce priveşte învăţământul preuniversitar şi în mod special pe cel preşcolar, din cauza cozilor care se formează în fiecare primăvară la porţile grădiniţelor din marile oraşe, ministerul a decis creşterea cifrei de şcolarizare pentru cei mici cu 15.000 de locuri.

Conducerea Ministerului Educaţiei speră să cuprindă astfel cât mai mulţi copii cu vârste între 3 şi 7 ani la gră- diniţe. Asta, în timp ce la nivelul gimnaziului se va produce o reducere a numărului de locuri cu 50.000. Mai exact, mai puţini elevi vor fi cuprinşi în clasele V-VIII faţă de anul şcolar precedent. Şi la nivel liceal şi profesional s-au propus mai puţine locuri faţă de anul şcolar precedent.