Mai multe penalizări decât fonduri pentru agricultură

Comisia Europeană (CE) va penaliza România pentru întârzierea plăţilor la hectar, posibil cu 40-60 de milioane de euro, susţine ministrului Agriculturii, Ilie Sârbu.

Acesta a mai spus că angajaţii APIA, cu responsabilităţi în domeniu, ar trebui să returneze sumele cu care au fost plătiţi, potrivit Mediafax.

"Tu primeşti acei 75%, la ei mai adaugi ore suplimentare, tot felul de sporuri şi tu nu ţi-ai realizat sarcina, atunci aceşti bani să îi dea înapoi. Foarte mulţi dintre ei sunt în situaţia în care vor trebui să restituie aceste sume fiindcă au întârziere de un an de zile, chiar un an şi două luni", a afirmat Sârbu, referindu-se la angajaţii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).

30 iunie, termenul limită Regulamentele europene prevăd că termenul limită până la care trebuie încheiate plăţile către agricultori este data de 30 iunie a anului următor, respectiv 30 iunie 2008 pentru plăţile aferente anului 2007.

După această dată, statul membru este penalizat cu un anumit procent din sumele rămase de plătit, ceea ce înseamnă că o parte dintre subvenţiile plătite după termenul limită nu mai sunt rambursate de UE.

După 1 octombrie, plăţile realizate sunt suportate integral de statul membru.

CITIŢI ŞI: Subvenţiile pentru agricultori, plătite până la 15 martie