Poliția Timiș, Parchetul și Penitenciarul Timișoara au în desfășurare anchete care vizează moartea polițistului din Recaș, Cristian Amariei, dar și sinuciderea ucigașului său, inculpatul Marcel Lepa, în celulă, după ce a fost prins.
Chiar în ziua în care la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara a fost deschis dosarul sinuciderii luI Lepa ( omor din culpă), acesta a fost preluat de instanța superioară, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș. Pentru a stabili dacă e cineva vinovat că Lepa a găsit cu ce să se omoare – cearșaful –oficialii penitenciarului, au deschis un dosar de incident, au luat declarații de la persoanele relevante, iar acestea au fost transmise tot procurorului de caz. ”Rezultatele verificării interne efectuate la nivelul penitenciarului Timișoara au fost comunicate Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara. Penitenciarul a sesizat Parchetul, iar la nivelul parchetului se face ancheta penală care nu este încă finalizată, astfel încât nu putem furniza momentan mai multe informații decât cele din informarea inițială din data de 10 iunie”, a spus Ramona Ilieș, purtătoarea de cuvânt a Penitenciarului Timișoara.
Între timp, de la moartea polițistului Cristian Amariei, la Poliția Timiș au trecut, în control, Corpul de control al IGPR și al MAI, care au verificat activitățile la niveulul inspectoratului, dar și pe servicii în parte – Investigații Criminale, Ordine Public etc. Se verifică modeul defectuos în care s- acționat pentru prinderea urmăritului internațional periculos Lepa, devenit ulterior criminal și apoi sinucigaș.
Biroul de presă nu are informații cu privire la aceste verificări. ” La IPJ Timiș se așterne liniștea: Corpul de control este foarte discret, la fel și ședințele șefiilor căutându-se să nu "transpire" nicio informație către muritorii de rând. Factorii de conducere abuzează de PCR (pile, cunoștințe, relații) pentru că să nu piardă ciolanul, sperând, a nu știu câtă oară să fie așezată batista pe țambal sau să apară un alt caz de breaking news în țară și atenția mass/media să fie îndreptată în altă parte. Dar toți cei care călcați pe cadavre pentru a vă menține scaunele calde mai devreme sau mai târziu veți da socoteală în față lui Dumnezeu pentru că sunteți complici morali pentru fiecare polițist ce va cădea la datorie”, spune Cristian Danciu, vicepreședintele Sindicatului Național al Agenților de Poliție.