Jack Spintecătorul reprezintă în conștiința colectivă drept monstrul care ucide cu sadism și fără să clipească, este simbolul răului absolut. Trebuie spus însă, că deși istoria nu îi consemnează, au existat criminali mult mai cruzi în analele poliției, cumea, chiar contemporani cu sângerosul personaj.
Dacă asupra identității lui Jack Spintecătorul planează încă misterul, în ciuda faptului că presa, scriitori, istori și detectivi au studiat și analizat contextul și crimele comise, oamenii legii au aflat cine sunt ucigașii care s-au dovedit a fi în realitate de o atrocitate mult mai mare.
Istoria i-a trecut cu vederea, dar cinematografia a profitat de aceste povești reale și au fost turnate nenumăratte filme. Descoperă.ro trece în revista trei dintre aceste scenarii de groză.
Amelia Dyer. Pe când Jack Spintecătorul ţinea primele pagini ale ziarelor, asistenta medicală din Bristol, ucidea sugarii. Femeia susținea că le poartă de grijă, uneori în schimbul unei sume de bani. Teoretic era o afacere cinstită. Practic, după ce încasa banii lăsa copiii să moară de foame sau sete. Scăpa apoi rapide de cadavre în Tamisa şi le vindea hainele. Ea a reușit să ucidă fără să fie prinsă aproape 20 de ani. Ceea ce a dat-o de gol, a fost în cele din urmă doar neglijența. A înfășurat unul din copiii morți într-o hârtie pe care avea ceva scris. Poliţia a făcut legătură, iar criminala a fost prinsă în 1896.
Marie Delphine LaLaurie a fost atât de crudă cu sclavii pe care îi avea încât guvernul local a forţat-o să îi vândă. Totul s-a petrecut la începutul secolului al XIX-lea, în New Orleans. Sadica era celebră, bogată ea își ducea sclavii în mansardă unde îi tortura până la moarte. Un incediu a atras oamenii la conacul femeii. Au descoperit pe lângă povești de groază, şapte oameni atârnaţi de tavan de zgărzile cu ţepi din jurul gâtului care muriseră de mai multe luni. Presa vremii a consemnat că unele victime aveau membrele contorsionate, alţii fuseseră biciuţi până li se luase toată pielea. Când s-a aflat ce făcea LaLaurie a fugit, urma i s-a pierdut la Paris.
”Vampirul din Cinkota” a fost un tinichigiu ungur din Cinkota, pe nume. Printre victimele lui a fost și soția sa, despre care el susținea că fugise cu un amant în America. În 1916, Kiss a fost înrolat și a plecat pe front. Atunci proprietarul apartamentului, convins că nu îl va mai vedea vreodată, a vrut să facă curățenie în locuință. Ceea ce a găsit sfidează orice scenariu de film: în casă erau multe containere mari din metal, iar în interior erau cadavrele a 23 de femei, inclusiv a soţiei sale, și un bărbat, care se presupune că era amantul nevestei. Poliţiştii au reuşit să-i dea de urmă ca prizonier de război, într-un spital din Serbia. Nu au dat de el, ci de un alt cadavru. Ucisese un militar și i-a scos tot sângele, așa cum a făcut și în cazul celorlalte victime.