Scene de film în capitală. La patru cazinouri din Chișinău au fost efectuate percheziții. Ofițerii de investigare a fraudelor economice, împreună cu angajații unității cu destinație specială „Fulger”, au descoperit că sălile cu jocuri de noroc activau în regim nonstop fără acte legale, obținând profituri grase.
Forțele de ordine au depistat restanțe la bugetul de stat de peste 600.000 de lei. Încălcările grave s-au demonstrat prin lipsa caselor de marcat, precum și a actelor oficiale ce ar demonstra proveniența legală a aparatelor de joc. Totodată, persoanele angajate în câmpul muncii nu dețineau toate actele necesare pentru a activa în acest domeniu.
Astfel, oamenii legii au confiscat toate cele 50 de aparate de joc, acestea fiind transportate la inspectoratul de poliție spre păstrare. Ulterior, polițiștii au stabilit că 11 aparate de joc au fost exploatate o perioadă de peste 10 ani, ceea ce este interzis prin lege. Rețeaua de cazinouri aparținea unei familii din capitală, unde fiecare membru deținea cotă parte, proprietarul – 51%, soția – 29% și cei doi fii a câte 10% fiecare.
Pe marginea acestui caz a fost deschis un dosar penal. Cei care vor fi găsiți vinovați riscă amendă de la 60.000 la 100.000 de lei sau închisoare de până la șase ani. Alte cazinouri care activau ilegal Perchezițiile actuale au loc la câteva luni distanță de un alt val de percheziții. În luna februarie, oamenii legii au efectuat descinderi la alte două cazinouri din sectoarele Râșcani și Centru din capitală. Afacerea cu aparatele de joc era gestionată de către un bărbat de 37 de ani din orașul Bender.
În urma investigării, oamenii legii au constatat că ambele cazinouri activau fără autorizațiile necesare, iar sumele de bani încasate de la clienți nu erau înregistrate prin intermediul caselor de marcat. Atunci, proprietarul nu a putut prezenta poliției nici certificatele de standardizare a aparatelor de joc. În total, din ambele cazinouri, polițiștii au ridicat 20 de aparate de joc.
Pe marginea cazului dat a fost inițiată o anchetă penală pentru practicarea ilegală a activității de întreprinzător. Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă o amendă de la 40.000 la 60.000 de lei. Fac ce doresc Primăria Chișinăului a încercat să facă tot posibilul pentru ca activitatea cazinourilor să nu fie atât de profitabilă pentru patronii acestora. În acest sens, în anul 2013, primăria a majorat taxa locală până la 150.000 de lei pentru o masă de joc. Ulterior, Parlamentul însă a micșorat această sumă.
Noua lege votată de Parlamentul Republicii Moldova prevede plafonarea taxelor locale de piață; a celor pentru panourile publicitare, pentru cazinouri și aparate de joc. În municipiul Chișinău a fost stabilită cota maximă de 100.000 de lei anual pentru fiecare unitate de comerț în această ramură a economiei.