Intrată în vigoare pe 13 mai, legea dării în plată a strâns deja câteva sute de adepți. Băncile au fost notificate și aveau la dispoziție 10 zile pentru a contesta. Deocamdată, creditorii nu negociază
EVZ a stat de vorbă cu doi români care au decis să renunțe la bunurile puse garanție, apartament și terenuri, ca să scape de creditele. „În total, avem circa 50 de clienți pentru care am notificat băncile. Au început să apară și contestațiile din partea creditorilor”, ne-a declarat avocatul Vicențiu Colțuc. Avocatul Gheorghe Piperea a ne-a spus că a fixat un număr de 32 de cazuri pe care le va trata pro bono. „Am trimis notificările către bănci, deocamdată nu avem niciun răspuns afirmativ, și nici un aviz pentru o negociere”, spune avocatul.
Le-ar plăti casa încă o dată
Clienții cu care am stat de vorbă sunt oameni legați de casa și bunurile lor, care au plătit fără întârziere. Ar accepta oricând o înțelegere cu creditorul, dacă ar vrea să le reducă din datorie. Dar, deocamdată, niciun semn. În unele cazuri, dacă se ajunge în instanță și clientul câștigă, pierderea pentru bancă ar putea fi mai mare decât dacă ar cădea la pace.
Mulți dintre românii care dau în plată au achitat deja cea mai mare parte din credit și mai au de plătit încă pe atât
Unul dintre clienți este Luminița Chioncel, 46 de ani, care a luat pe data de 29.02.2006 un credit de nevoi personale în franci elvețieni, cu ipotecă pe casă, de la Raiffeisen. Valoarea - 47.000 de franci. A plătit regulat, iar în 2008 a cerut băncii încă un împrumut, în valoare de 17.000 de euro. Banca i-a spus că nu îi poate da euro, ci franci, și că se încadrează pentru o sumă de 87.000 de franci. Pentru a accesa creditul, femeia a instituit ipotecă de rang doi asupra aceleiași case, ipotecate în cadrul primului împrumut. S-a ales astfel cu un credit total de peste 130.000 de franci, din care deja a plătit 93.000. „Sunt de acord să le plătesc acum valoarea de piață a casei, de 50.000 de euro, și să mă lase în pace. În schimb, după ce le-am dat deja cea mai mare parte din credit, 93.000 de franci din 130.000, a rămas că mai am să le plătesc 111.000 de franci. Am calculat și chiar la pensie aș rămâne cu o rată de 3.600 de lei. De unde atâția bani?”, spune Luminița.
A plătit lună de lună, în ultima perioadă, câte 1.000 de franci, iar în ianuarie a oprit plata, cu speranța că banca o va chema la negocieze. „Când a apărut darea în plată și am notificat banca”, spune Luminița Chioncel. Ceea ce speră este însă nu să dea casa, ci să cadă la pace. „Îmi mai iau câteva firme la care să țin contabilitatea, muncesc de rup, câștig 2.000 de euro pe lună și le plătesc și casa. Numai să vrea”. De la bancă n-a venit încă niciun semn de deschidere. „Știți de ce îmi pare rău? Un etaj mai jos stă mama de 87 de ani. Să mă vadă că încarc camionul și plec din casă, mi-ar părea rău”, spune clienta Raiffeisen.
„Ne-am împrumutat pentru rată”
Gheorghe M. este un bărbat de 63 de ani care a luat în 2008 un credit în valoare de 95.000 de euro de la BRD. Era un împrumut de nevoi personale, garantat cu două terenuri din Breaza. În opt ani a plătit deja băncii 60.000 – 70.000 de euro. Însă, mai mult au fost dobânzile, așa încât acum mai are de plată încă 80.000 de euro, încă 20 de ani.
„Am luat creditul pe numele fetei, pentru că ea se încadra ca vârstă. În ultimele luni ne-am împrumutat ca să plătim băncii. Fata a terminat șefă de promoție și trebuia să lucreze pe un post bine plătit, la Paris, dar a suferit un atac de panică și îi este efectiv frică să părărească țara, să călătorească. Dacă ajungea în Franța plătea fără probleme creditul. Acum vreau să reglez treaba cu creditul ca să o las cu o situație rezolvată”, ne-a declarat acesta. Astăzi ar fi ultima zi în care banca ar putea contesta decizia clientului. Ulterior e programată o negociere.
Pașii dării în plată
Clientul notifică banca. În notificare trebuie stabilite două zile de convocare a băncii la un notar public, în vederea transferului de proprietate. Aceste zile nu se pot fixa mai devreme de 30 de zile de la notificare. Banca are la dispoziție zece zile pentru a contesta. Dacă nu contestă, cererea debitorului poate fi judecată de urgență, cu citarea părților, de către judecătoria din circumscripția consumatorului. Dacă creditorul nu se conformează dispozițiilor legale, debitorul poate solicita instanței să pronunțe o hotărâre prin care sa se constate stingerea obligațiilor născute din credit și să transmită dreptul de proprietate băncii.