O razie efectuată de inspectorii de la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, în București și Ilfov s-a soldat cu amenzi importante.
Inspectorii de la ANPC au aplicat 20 de amenzi, în valoare de 170.000 lei și au aplicat trei avertismente. Obiectul controlului a vizat activitatea magazinele din apropierea sau chiar din incinta unor școli și grădinițe din București și Ilfov.
Printre neregulile constatate de inspectorii ANPC sunt și comercializarea de produse alimentare, nerecomandate copiilor de grădiniță sau de școală, cum ar fi prăjituri, bomboane, ciocolată, acadele, chipsuri, biscuiți sărați, snacksuri, napolitane. Au fost confiscate 405 kilograme de astfel de produse, în valoare de 5.587 lei. De asemenea s-a dispus confiscarea a 627 litri de suc și băuturi răcoritoare cu conținut ridicat de zahăr. În total, au fost verificate 32 de magazine alimentare.
În data de 11 februarie 2020 Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, Federația Națională a Asociațiilor de Părinți din Învățământul Preuniversitar din București și Inspectoratul Școlar al Municipiului București au încheiat un parteneriat care are ca principal obiectiv verificarea modului de aplicare a legislației în vigoare privind alimentația sănătoasă în unitățile de învățământ preuniversitar