Primarul unui oras japonez a murit dupa ce a fost impuscat de un mafiot cu numeroase afaceri in zona, informeaza Reuters.
Itcho Ito, primarul orasului Nagasaki, se pregatea pentru alegerile locale ce urmau sa aiba loc duminica. Ito a fost impuscat de doua ori in spate in dimineata zilei de astazi, in fata biroului sau de campanie.
"Nu putem tolera utilizarea gloantelor pentru a ataca viziunile politice", a declarat secretarul general al Partidului Liberal - Democrat, Hidenao Nakagawa.
Moartea primarului este un adevarat soc pentru viata politica nipona, avand in vedere ca in Japonia se acorda o mare atentie eliberarii de arme, iar atacurile asupra oamenilor politici sunt o raritate.
Ultima crima in lumea politica japoneza a avut loc in octombrie 2002, cand deputatul Koki Ishii a fost injunghiat mortal de un fanatic al unui grup japonez de dreapta.