În Germania trăiesc 562 de exponenţi ai unor ascociaţii mafiote de origine italiană. Dezvăluirea o face Bild, redând conţinutul răspunsului furnizat de ministerul german de Interne pentru Parlamentul italian, partidul verzilor. Numărul acestora s-a cvadruplat faţă de 2008 când în Germania erau doar 136 de exponenţi ai mafiei.
De notorietate pe pământ german este organizaţia criminală 'Ndrangheta calabreză care în Germania numără 333 membri afiliaţi. Urmează apoi Cosa nostra cu 124 de indivizi. Din 2008 au fost 103 anchete deschise împotriva criminalităţii organizate. Forţele de ordine au recuperat de atunci 5,6 milioane de euro.
Una din principalele activităţi ale mafioţilor pe pământ german e aceea cu restaurante, pizzerii şi baruri. Aceste localuri, după cum au demonstrat cercetările unite ale Carabinierilor şi a BKA (Poliţia federală criminală a Germaniei) după măcelul de la Duisburg, au devenit pur şi simplu centre logistice cu spectru larg, cartiere generale pentru întâlniri, spălări de bani şi puncte de trafic de arme şi droguri - mai ales cocaină din Olanda şi Belgia.
O demonstrează cerecetările asupra porecliţilor supernarcos, Sebastiano Signati şi Bruno Pizzata, care dirijau un impunător trafic de cocaină pe axa Olanda-Belgia-Germania. Pizzata care trăia la Oberhausen, avea un restaurant folosit drept centru logistic, ''La Cucina''.