Cei 150 de ticăloşi care ne-au otrăvit mâncarea. Anchetatorii au descoperit cu ce era injectată carnea alterată

Ca să vândă produsele stricate, mafioţii au injectat marfa cu o substanţă care înlătură efectele vizibile ale alterării şi stopează acest proces, spun procurorii DIICOT.

Informaţii şocante ies la iveală cu fiecare zi de investigaţie în scandalul cărnii alterate. Gruparea condusă de Andrei Sileanu şi Sorin Seleşiu a pus în pericol sănătatea românilor. Mari cantităţi de carne alterată au fost vândute după ce marfa au fost injectată, ne-au dezvăluit surse judiciare. "Produsele erau injectate cu o soluţie din apă şi sare. În felul acesta câştigau şi la gramaj, marfa cântărind mai greu. Dar ei mai foloseau încă o substanţă pentru a înlătura efectele vizibile ale alterării şi pentru a stopa procesul. Nu mai simţi miros, nimic!", ne-au declarat sursele citate, fără a preciza însă despre ce substanţă anume este vorba. Spitalul din Cluj, risc mare să fi primit carne alterată "Există suspiciuni că un spital din Cluj ar fi primit carne alterată fără să ştie, tocmai din cauza acestui proces de injectare", ne-au declarat surse judiciare. Verificări în acest sens sunt în curs de efectuare. Reamintim că în urmă cu câteva zile, "Evenimentul zilei" informa, pe surse, că produse expirate ar fi ajuns la două spitale, unul din Cluj şi unul din Piatra Neamţ. Dar, la acel moment, organele judiciare aveau date că marfa nu ar fi ajuns pe masa bolnavilor pentru că era atât de alterată carnea şi prezenta urme de injectare, inclusiv cu ace de seringă uitate în ea, încât administratorii au fost nevoiţi să o returneze furnizorului. Se verifică lanţul care duce la şcoli Surse apropiate anchetei au precizat pentru "Evenimentul zilei" că se fac verificări pentru tot lanţul de distribuţie al firmelor implicate în mafia cărnii alterate. "Se verifică dacă produsele alterate au ajuns la cantine sociale, la deţinuţi, firme de catering care aprovizionează licee sau în şcolile unde elevilor li se asigură şi masă caldă", ne-au precizat sursele citate. Preşedintele ţării a dezvăluit, sâmbătă, că mafia contrabandiştilor a făcut să ajungă carne alterată şi în şcoli, nu doar în spitale, astfel că Serviciul Român de Informaţii (SRI) trebuia să intervină. Dar preşedintele nu a oferit şi detalii. La rândul său, SRI a tăcut pentru a nu strica ancheta: "Nu vă putem spune despre ce şcoli este vorba, este cazul DIICOT, se face anchetă în 18 judeţe". "Injecţie" pentru profit Majoritatea procesatorilor de carne din România injectează carnea cu o soluţie care conţine apă, sare şi alte substanţe ce au rolul de a reţine apa în produs (ceea ce face ca produsul să cântărească mai mult), dar şi de a o menţine cu aspect proaspăt mai mult timp. "Industria cărnii s-a denaturat atât de mult, încât e nenorocire. 99% din carne este injectată", dezvăluia în martie 2012 Radu Furdui, managerul firmei Lorialba. "Carnea se injectează cu apă, sare şi polifosfaţi doar pentru profit. Injectarea se face cu tot felul de aditivi care determină carnea să reţină apa. Totul se face pentru câştig. Astfel, dacă un kilogram de carne macră costă 12 lei, câştigul minim prin injectare, este de 30%", spunea Radu Furdui. "Carnea era injectată cu o soluţie din apă, sare şi încă o substanţă pentru a înlătura efectele vizibile ale alterării şi pentru a stopa acest proces". SURSĂ JUDICIARĂ "Au transformat România în ghenă şi au făcut bani" Reţeaua evazioniştilor - numiţi de preşedintele României contrabandişti ai cărnii alterate - a crescut încet-încet "până când a ajuns să ne sufoce", aşa cum ne-a declarat, încă de la începuturile demersului nostru jurnalistic, o sursă din cadrul serviciilor de poliţie specializate în lupta cu criminalitatea organizată. În statele civilizate ale lumii, carnea şi produsele din carne care mai au foarte puţin timp până la expirarea termenului de valabilitate sunt vândute la preţuri de nimic. Şi nu oricum, ci în standuri special amenajate pentru acest tip de produs, cu atenţionarea de rigoare. În Uniunea Europeană, sunt magazine unde carnea proaspătă care nu s-a vândut peste zi este pur şi simplu aruncată. În această grijă a comercianţilor europeni pentru sănătatea populaţiei din propriile state, mai mulţi cetăţeni români şi străini - aproximativ 150 la număr, conform surselor EVZ -au văzut, posibilitatea de a face, "peste noapte", averi uriaşe. Mii de tone de carne aflată în pragul expirării, cumpărată "very cheap", au fost introduse ilegal în România de către reţeaua ai căror lideri interni sunt Andrei Sileanu şi Sorin Seleşiu. Ei au cumpărat vigilenţa poliţistului de frontieră, a unor funcţionari de la Oficiul Pentru Protecţia Consumatorilor şi de la Autoritatea Sanitar Veterinară, a unor avocaţi, "iar firele duc mult mai sus". "Cu documente false, prin patru firme tampon, au transformat carnea de import în produs sută la sută românesc. Producători autohtoni, precum GIDACOM Iaşi, MEDASIMPEX Piatra Neamţ, au intrat în filieră ca şi firmele A&O Maritime Trading Constanţa şi Bonvi Impex Satu-Mare. Carnea alterată a ajuns în magazine, în spitale şi verificăm posibilitatea ca aceasta să fi ajuns chiar şi în şcoli. Vorbim de 18 judeţe în care au ajuns produse din carne alterată", ne-au explicat surse poliţieneşti. "Au transformat România în ghena produselor din carne expirate şi au făcut bani din acest gunoi. Nu le-a păsat de sănătatea noastră! SRI, DIICOT, BCCO trebuia să intervină!", ne+au spus sursele citate. Mii de tone de carne stricată şi peşte au fost introduse ilegal în ţară, ajungând pe mesele românilor CITIŢI ŞI:

  • Carnea STRICATĂ refuzată de Cantina de Ajutor Social Cluj
  • Cei 150 de ticăloşi care ne-au otrăvit mâncarea. Carnea stricată a ajuns şi în şcoli. Firmele „Mafiei” au furnizat alimente la cantinele săracilor, în penitenciare și unități de jandarmi
  • Cei 150 de ticăloşi care NE-AU OTRĂVIT MÂNCAREA. Administrator de spital: "Au uitat şi ace de seringă în PULPELE STRICATE"
  • EXCLUSIV EVZ. Carnea stricată a ajuns şi ÎN SPITALE. "Puţea atât de tare, încât nici nu putea fi manevrată!"
  • CLIENŢI RACOLAŢI PE FACEBOOK? Abatorul din reţeaua "Mafiei cărnii stricate" face reclamă la kebab