La 10 ani după ce filmările s-au încheiat şi la aproape două decenii de când a fost conceput, "Seinfeld" rămâne unul dintre cele mai îndrăgite seriale de comedie.
Nu s-a întâmplat nimic ieşit din comun cu eroii celui mai iubit serial de comedie, „Seinfeld“, difuzat de Pro Cinema. Producţia se află la cel de-al şaselea sezon, episodul 103, şi continuă să ne provoace constant hohote de râs, făcându-ne martorii unor situaţii cât se poate de obişnuite, în care, adesea, ne regăsim. Tocmai de aceea ne-am propus să abordăm fenomenul Seinfeld independent de un eveniment major din vieţile protagoniştilor.
„Seinfeld“ a început să se afirme timid în iulie 1989 şi a ajuns, odată cu sezonul 6, lider de audienţă, loc pe care şi l-a readjudecat şi cu ultimul sezon (9), în perioada 1997-1998.
Episodul final al seriei a fost difuzat chiar în ziua morţii lui Frank Sinatra, cu toate acestea audienţa de care s-a bucurat a fost enormă, 76 de milioane de privitori, clasând „Seinfeld“ pe locul al treilea în categoria celor mai urmărite finaluri din istoria televiziunii, după „M*A*S*H“ şi „Cheers“.
Conform unui clasament TV Guide din 2002, Seinfeld este serialul numărul 1 al tuturor timpurilor şi, la 10 ani după încetarea filmărilor, a rămas unul dintre cele mai puternice branduri TV.
Revoluţia hazlie
Se poate spune că „Seinfeld“ şi-a construit succesul cu un umor incredibil, aplicat celor mai comune situaţii de viaţă. O abordare care a răsturnat tabuuri, fără să scandalizeze, care a făcut haz pe orice temă, oricât de sensibilă ar fi fost aceasta, şi care ne-a făcut să privim mai bine paiele din ochii noştri şi ai vecinilor. În lumea televiziunii, Seinfeld a produs o revoluţie de catifea, cu o proprietate extrem de plăcută, aceea de a te face să râzi spontan şi inteligent, de alţii şi, ce e mai important, de tine însuţi.
Episodul-pilot al serialului nu a fost privit cu prea mare încredere, în urma insistenţelor CBS comandând numai patru episoade, apoi, la alte insistenţe, încă două. Cu toate acestea, „show-ul despre nimic“ avea să ajungă, în scurt timp, cel mai de succes serial al tuturor timpurilor, iar creatorul lui, Jerry Seinfeld, unul dintre cei mai bine plătiţi actori, câştigând 1 milion de dolari pe episod. Nici colegii săi, Michael Richard (Kramer), Jason Alexander (George) şi Julia Louis-Dreyfus (Elaine), nu au stat rău cu retribuţia, fiecăruia revenindu-i suma de 600.000 de dolari pentru fiecare episod.
Ingredientele succesului
Câtă întâmplare şi câtă strategie se află în spatele acestui succes am încercat să aflăm cu un strateg publicitar de profesie, Bogdan Naumovici, cel care ne introduce cu emisiunea "Seinfeld, frate!", de la Pro Cinema, în lumea celor patru magnifici.
„A fost întâmplare, la început, apoi a devenit strategie. Gândul iniţial, de a face un serial despre nimic, sau, dacă vrei, despre tot, despre viaţa fiecăruia dintre noi, plin de învăţăminte şi observaţ ii atente şi dureros de adevărate, însă prezentate cu un umor irezistibil, cred că a fost un mare noroc. Însă, mai târziu, serialul a început să coopteze din ce în ce mai mulţi scenarişti, a schimbat regizori, a început să investească în decoruri, amplasament şi figuraţie specială, adică a adus toate ingredientele unei producţii de televiziune de mare succes“.
Cel mai savuros erou din distribuţie este, în opinia lui Naumovici, Kramer, actorul care a creat o adevărată „isterie“ în rândul aplaudacilor arondaţi pe platourile producerii serialului. Pe măsură ce Kramer Cosmo a devenit tot mai popular, aplauzele publicului la intrarea sa în platou ajunseseră atât de prelungi, încât restul actorilor s-au plâns că acestea le strică scena. Drept urmare, au cerut audienţei ca entuziasmul intrării personajului cu ciuful electrizat să ţină ceva mai puţin.
„Dincolo de performanţa actoricească, mi se pare personajul cel mai secret, cu cele mai puţine amănunte relevante. În nouă sezoane de «Seinfeld », nu îi vedem locuinţa decât de vreo trei ori, abia în al şaselea sezon aflăm că îl cheamă Cosmo, nu ştim din ce trăieşte sau ce a făcut până la 40 de ani. De aceea, fantezia are un câmp de joacă nelimitat în privinţa lui Kramer“, susţine Bogdan Naumovici.
Viaţa după „Seinfeld“
Un actor cu un talent colosal, Michael Richard, câştigător a patru Premii Emmy pentru interpretarea lui Kramer, a jucat în propriul sitcom după ce s-au încheiat filmările pentru „Seinfeld“. Show-ul i-a purtat numele, iar criticile au curs la adresa lui Richard, acuzat că interpretează un Kramer cu alt nume. Serialul a fost anulat după numai un sezon, iar actorul s-a întors, ca şi Jerry Seinfeld, la stand-up comedy. Nici ceilalţi actori nu au fost mai norocoşi. Jason Alexander a mai jucat într-un sitcom, „Listen up!“, suspendat după doar un sezon. Şi chiar dacă şi-a făcut apariţia şi pe marele ecran, niciodată succesul lui nu a mai fost acelaşi.
După „Seinfeld“, şi Julia Louis-Dreyfus şi-a încercat norocul în sitcomul „Watching Ellie“, anulat după două sezoane. Jerry Seinfeld şi-a îndreptat atenţia spre filmele de animaţie, astfel că îi putem regăsi vocea în „Bee Movie“ şi în „Dilbert“. A încercat şi experienţa marelui ecran, în „The Thing About My Folks“, dar apariţ ia sa nu a fost una spectaculoasă. Toate aceste încercări care, poate având alt standard de comparaţie, nu ar fi considerate eşecuri, nu au egalat succesul serialului şi au făcut să se vorbească despre „blestemul Seinfeld“. La baza acestuia ar sta asocierea actorilor cu personajele celebre pe care le-au jucat.
Blestemaţi sau nu, cei patru cavaleri ai comediei de bună calitate nu încetează să-şi încânte fanii, mai vechi sau mai noi, la 20 de ani de când serialul a fost conceput.
CIFRE ŞI NU NUMAI
> „Seinfeld“ a ajuns la o performanţă neatinsă de niciun alt serial: un singur minut de reclamă a costat mai mult de un milion de dolari, nivel atins doar de Super- Bowl (Finala Campionatului Profesionist de Fotbal American).
> Pe parcursul serialului, Jerry s-a despărţit de 33 de femei din motive care de care mai stupide. Fie că iubita nu reuşea să-i ţină minte numele, avea mâini de bărbat, sau purta aceeaşi rochie la nesfârşit.
> În 2007, Seinfeld s-a clasat pe locul 2 în topul celor mai plătite vedete (surclasat de Oprah Winfrey), câştigând 60 de milioane de dolari pe an din drepturile de difuzare ale serialului.
> 5 milioane de dolari pe episod i s-au oferit lui Seinfeld pentru a continua serialul, dar acesta a refuzat oferta, intrând astfel în Cartea Recordurilor drept omul care a refuzat cea mai mare sumă de bani.
> Jerry Seinfeld este un fan Superman, iar din cele 180 de episoade ale serialului, 128 fac referire la Superman. De cele mai multe ori, personajele se întreabă: „Ce ar face Superman în situaţia asta?“ DE UNDE ATÂTA SUCCES
Două minţi sprintene ale spaţiului public autohton ne-au spus de ce le place „Seinfeld“
RADU PARASCHIVESCU:
De ce are succes „Seinfeld“? Fiindcă s-a prezentat singur drept „un show despre nimic“, într-o lume unde asemenea încălcări ale convenţiilor nu se admit. Fiindcă, în afara numerelor de patinaj locativ ale lui Kramer, umorul din film e fin şi subtil. Fiindcă ştie să consacre replici care rămân celebre şi nu mai poţi să ţi le scoţi din minte. Fiindcă ai mereu impresia că asişti la ceva care ţi s-ar fi putut întâmpla şi ţie. Fiindcă textura postmodernă a serialului trimite cu gândul la „Monty Pyton“. Fiindcă personajele au toate cusururile pe care, dacă suntem sinceri, admitem că le avem şi noi. Fiindcă Jerry, Elaine, George şi Cosmo pot fi detestaţi şi iubiţi în egală măsură. Fiindcă îmbină simplitatea cu geniul, dar şi fiindcă uneori o mutră sau un rictus fac cât zece replici.
GIANINA CORONDAN:
Seinfeld îşi pune întrebări. Despre lucruri care în aparenţă sunt fleacuri, dar de fapt ne confecţionează cu adevărat viaţa. De ce stăm la coadă, de ce spunem minciunele, de ce ne rotim în jurul blocului să parcă m, de ce rupem capul brioşei. Toate la un loc alcătuiesc subtil adâncimile căutărilor filosofice „Cine suntem? De unde venim? Încotro mergem?“. Apoi vine un alt set de întrebări, legate de înotul contra curentului, de genul „De ce e obligatoriu numai aşa, nu se poate şi altfel?“. Şi iarăşi ni se găsesc soluţii care de care mai abracadabrante pentru situaţii care par clare: de ce să munceşti şi să nu te faci că munceşti, de ce să spui că nou-născutul prietenilor e frumos, dacă nu e. Hazul vine din faptul că simţi cum te-ai gândit şi tu la toate astea, dar nu părea cuşer să recunoşti.