Ministerul Afacerilor Externe a salutat, joi seara, confirmarea diplomatului Hans G. Klemm pentru funcția de ambasador al Statelor Unite ale Americii la București.
"Salutăm confirmarea lui Hans G. Klemm de către Senatul american ca ambasador SUA în România. Așteptăm cu nerăbdare pe mai departe consolidarea Parteneriatului strategic dintre România și Statele Unite", se arată pe contul de Twitter al MAE.
Senatul SUA l-a confirmat pe diplomatul Hans G. Klemm pentru funcția de ambasador în România, potrivit site-ului Congresului american, citat de Agerpres.
Nominalizarea lui Hans G. Klemm a fost confirmată prin vot deschis miercuri, 5 august, de Senatul SUA.
Hans G. Klemm a fost audiat în 22 iulie în Comisia de politică externă, unde a afirmat că România este un 'prieten' și un "partener" al Statelor Unite și că această țară nu este vulnerabilă în fața propagandei ruse, potrivit audierii postate pe site-ul Senatului SUA.
România este un "prieten" și un "partener strategic" al Statelor Unite, a declarat Hans Klemm în fața Comisiei de politică externă a Senatului SUA, angajându-se să consolideze relațiile bilaterale și să susțină eforturile anticorupție.
"Sunt recunoscător și încântat de onoarea pe care președintele Barack Obama și secretarul de stat John Kerry mi-au făcut-o. Dacă voi fi confirmat în funcție, mă angajez să promovez interesele SUA și să protejez cetățenii americani, precum și să consolidez relațiile cu aliatul nostru excelent și cu partenerul nostru România", a mai spus Klemm.