Diplomația română a intervenit în cazul care tulbură relațiile dintre Italia și SUA și cere o anchetă și un proces imparțiale
Ministerul român al Afacerilor Externe a reacționat după informațiile publicate de presa italiană privind un posibil viol comis de doi soldați americani căreia i-a căzut victimă o româncă. Într-un comunicat, MAE a anunțat că personalul consular din Trieste a vizitat-o pe tânăra de 24 de ani, însărcinată în șase luni, internată într-un spital din Vicenza. Femeia a refuzat însă să beneficieze de asistența consulară oferită de autoritățile române. Cu toate acestea, MAE este în contact cu autoritățile judiciare și polițienești din Italia, precum și cu ambasadele Republicii Italiene și SUA la București, cărora le-a fost transmisă așteptarea clară a autorităţilor române de a fi informate cu privire la circumstanțele producerii acestui incident, starea de sănătate a cetățeanului român şi cursul anchetei în desfășurare, se mai arată în textul respectiv.
Vinovații să răspundă în fața legii
Totodată, MAE a transmis așteptarea părţii române ca la finalizarea anchetei şi în funcţie de rezultatele investigaţiei judiciare, actul de justiție independent și imparțial să fie înfăptuit, iar cei vinovați să suporte consecințele prevăzute de lege, conchide comunicatul citat. Ziarul Il Giornale di Vicenza scrie că mai mulți politicieni italieni au fost scandalizați de acest caz și au cerut ca suspecții americani să fie judecați de o instanță din Italia, și nu de una din SUA, așa cum vor autoritățile americane. Daniela Sbrollini, deputat în Parlamentul de la Roma, dar și primarul din Vicenza, au cerut guvernului italian să facă toate demersurile necesare pentru ca suspecții să nu fie extrădați. Cei doi militari americani, ambii în vârstă de 21 de ani, staționați la baza Del Din de lângă Vicenza, sunt acuzați de tâlhărie, lovire și viol.