Mădălina Drăghici: "N-am un iubit"

12 ore pe zi, Mădălina Drăghici este Ilinca, personajul din serialul "Iubire şi onoare".

Frumoasă, deşteaptă, cu o carieră impresionată în spate, dar fără iubit. La un pic peste 20 de ani, Mădălina Drăghici, protagonista telenovelei "Iubire şi onoare", de la Acasă, este cunoscută atât ca top-model internaţional, cu prezentări pentru nume mari precum Calvin Klein sau Karl Lagerfeld, sau apariţii în reviste ca "Vogue", "Numero", "Madame Figaro", "Elle", "Marie Claire", "GQ", "Gioia" sau "Avenu", cât şi pentru rolul principal din serialul de televiziune "Iubire şi onoare", în favoarea căruia a renunţat la mai multe prezentări inter naţionale.

Anul trecut, actriţa de la Acasă TV a absolvit Facultatea de Marketing din cadrul Academiei de Studii Economice, din Capitală.

Într-un interviu pentru EVZ, vedeta vorbeşte despre rolul ei din serial, despre transformările prin care a trecut personajul, dar şi despre hobby-uri, speranţe şi ce şi-ar dori în viaţa personală.

EVZ: Ce se va mai întâmpla cu personajul interpretat de tine? Mădălina Drăghici: Ilinca mai are de trecut prin multe încercări… Viaţa îi va mai oferi multe surprize, nu neapărat din cele mai plăcute. Însă cred că, aşa cum se întâmplă în viaţă, după ploaie şi furtună mai vine şi vreme bună.

Cât de greu îţi este să "intri în pielea personajului"? Ilinca face parte din mine. Mi-a fost greu la început să o înţeleg şi să mi-o asum. Am construit personajul treptat, împreună cu regizorii, producătorii şi scenaristele. I-am creat gesturi, ticuri şi alte particularităţi pentru a o definitiva. Şi-a pus amprenta asupra personalităţii mele în mod clar, gândeşte-te că 12 ore pe zi sunt Ilinca.

Mai ai timp să participi la prezentări de modă? Ai rata o prezentare intrenaţională pentru filmări? Am ratat deja prezentări internaţionale pentru filmări. În momentul în care am luat castingul, am luat şi o hotărâre: filmările vor fi prioritatea mea. Şi e normal. Cariera actuală îmi oferă infinit mai multe satisfacţii şi împliniri faţă de modelling.

În afară de rolul din "Iubire şi onoare", mai eşti implicată şi în alte proiecte? Nu încă. Mi-ar plăcea să urmeze şi altele.

Ai fost atât manechin, cât şi actriţă. Ce te atrage mai mult? În mod cert actoria mi se pare într-adevăr ofertantă. Îţi dă şansa să trăieşti mai multe vieţi într-una singură, să te dedublezi, să-ţi dezvolţi spiritul şi personalitatea. Ambele meserii sunt grele, dar în sensuri diferite. Iar dacă atunci când în modelling e greu să stai departe de casă, cu bagajul mereu făcut, în actorie ce e greu e şi frumos.

Cu ce-ţi ocupi timpul liber? Citesc, mă plimb în aer liber, vizionez filme, merg cu prietenii la munte şi ne plimbăm cu ATV-urile, merg la echitaţie…

Îti place să mergi la cumpărături? Preferi produsele de lux? Îmi place să merg la cumpărături, însă nu mă consider addicted. Cred că oricui îi plac produsele de lux, cel puţin în limita bunuluisimţ.

Ce nu-ţi lipseşte niciodată din geantă? Când plec de-acasă verific să am în geantă: chei, bani, mobil, balsam de buze.

Cum îţi petreci weekendul? Depinde… plec fie la munte, fie în străinătate, fie la Ploieşti, la ai mei, sau, dacă rămân în Bucureşti, îmi petrec timpul cu prietenii. Ieşim la o cafea, la un restaurant, la bowling, la patinoar, la film, la teatru, merg cu fetele la piscină, jacuzzi şi masaj… sau, pur şi simplu, aleg să petrec timp cu mine, să mă relaxez, să citesc, să răspund celor care-mi scriu pe blog.

Eşti sing u r ă sau ai un prieten? Am mai mulţi prieteni, dar nu am iubit.

Cum arată bărbatul perfect pentru tine? Ce ai accepta sau ce nu ai accepta într-o relatie? Nu am o reţetă şi nu cred în clişee. La un bărbat nu este neapărat important cum e el, ci cum mă face pe mine să mă simt. E vorba de atitudine, de suflet, de caracter. Ce aş accepta şi ce nu… nu îmi construiesc relaţiile după scheme logice. Este vorba despre cât poţi să accept, nu despre ce nu pot să accept. Cred despre mine că sunt o persoană înţelegătoare când vine vorba de omul iubit.

Ai renunţa la actorie pentru a profesa marketingul? Cariera artistică m-a acaparat şi m-a fascinat. În cazul în care situaţia m-ar obliga, normal, în lipsă de alternative, aş profesa ce am studiat, un domeniu frumos, de altfel.

Ce-ţi doreşti pentru 2011? Îmi doresc să cresc, să evoluez şi să devin un om mai raţional, mai bun.

"Nu îmi construiesc relaţiile după scheme logice. Este vorba despre cât pot să accept, nu despre ce nu pot să accept.“ MĂDĂLINA DRĂGHICI, actriţă