Lumea mondenă a fost cutremurată de dezvăluirile făcute recent de Cristina Șișcanu, actuala soție a fostului prezentator tv, Mădălin Ionescu. Cei doi au împreună o fetiță, însă Mădălin mai are din fosta căsnicie doi copii, dintre care un băiat diagnosticat cu probleme neurologice și care e dependent de însoțitor. Din păcate, mama lor biologică nu se arată foarte interesată de ei.
Din păcate, ceea ce spune Mădălin Ionescu când a anunțat că divorțează de fosta soție, s-a adeverit. Atunci, fosta vedetă de late night show spunea că soția lui era distantă față de copii și că nu se implica în creșterea lor.
„Eu și Mădălin Ionescu ne-am ocupat de creșterea lor”
Cristina Șișcanu a criticat-o public pe mama celor doi copii adolescenți ai soțului său: “E frumoasă viaţa cu toţi cei trei copii, Ştefania, Filip şi Petra. Nu este uşor pentru noi însă, că întreaga responsabilitate este pe umerii noştri. Eu şi Mădălin ne-am ocupat de tot, inclusiv de educarea emoţională a Ştefaniei şi a lui Filip. Mama lor nu s-a implicat deloc. Îi vede pe Ştefania şi pe Filip de cinci ori pe an poate, la mall. Aceasta este relaţia dintre ei… Pentru mine este un mister, eu nu aş putea să am o astfel de legătură cu copilul meu. Nici nu mai are sens să discutăm despre acest aspect, nu mai are rost. V-am spus, se văd de patru-cinci ori pe an undeva în oraş”, a declarat Cristina Șișcanu.
Mădălin Ionescu a vorbit în trecut despre drama fiului său: „Când ai neuronii prăjiți, ce să mai faci?”
„Filip a avut o neşansă, a fost un caz special. Cu el am făcut mari eforturi, deşi când ai un copil care trece printr-o dramă, nu poţi spune că ai făcut suficient… El nu prea mai poate fi ajutat. Când ai neuronii prăjiţi, ce să mai faci? Filip s-a născut perfect sănătos, normal, dar a luat virusul varicelei la vârsta de două luni, iar vaccinul nu exista la noi…
În România nu era, nici medicii nu erau suficient de informaţi…
Acum, fizic vorbind, el are încă foarte multe din abilităţile unui om normal. Dar mi-e foarte greu să-mi imaginez că va fi integrat… Este extrem de creativ! Are o imaginaţie incredibilă! Desenează inimaginabil, fotografiază, scrie, a ajuns să descarce programe de pe internet înainte să ştie să citească. Are o memorie vizuală excelentă. Neputând să vorbească, a trebuit să-şi dezvolte alte abilităţi”, a declarat Mădălin Ionescu.
Fiul lui Mădălin Ionescu nu are prea multe șanse de recuperare
„Eu îmi doresc asta, dar la modul realist spus, e greu de crezut, pentru exact centrii vorbirii sunt afectaţi, are limba pe jumătate paralizată”, a spus Mădălin Ionescu.
„Noi acum încercăm să ne dăm seama cam ce activitate ar putea avea ca să poată obţină un venit, o colaborare. Când l-am întrebat ce vrea să se facă, mi-a spus că i-ar plăcea să prezinte meteo, pentru că de mic e foarte pasionat de hărţi”, a completat Cristina Șișcanu.