Machiaj pentru interviu

Prima impresie este foarte importanta, iar angajatorul te va analiza in intregime.

Pentru a obtine slujba dorita, este foarte important sa te pregatesti pe indelete. Nu conteaza numai cum vorbesti, ci si cum arati.

Impresia pe care i-o faci angajatorului la interviu este foarte importanta. Cu siguranta, vrei sa il convingi ca esti o persoana pe care se poate baza, o persoana puternica si competenta, asa cum ai scris in CV. Un aspect ingrijit si un machiaj potrivit te vor ajuta sa transmiti acest mesaj.

Cat mai natural

Nu te machia in graba. Acorda-ti cateva minute in plus, pentru a-ti intinde bine fondul de ten si pentru a-ti uniformiza fardul de obraz. Ai citit cu siguranta ca, in timpul unui interviu, trebuie sa te uiti in ochii angajatorului. De aceea, nu este bine sa exagerezi cu machiajul. Tine minte ca vrei sa transmiti ca esti o persoana serioasa si competenta, nu o vedeta.

Cele mai potrivite culori pentru fardul de ochi sunt nuantele de maro si de gri. Daca acestea nu iti sunt pe plac, incearca totusi culori deschise. Nu sunt permise in niciun caz fardurile de obraz stralucitoare. Acelasi lucru este valabil si pentru rimel. Nu iti incarca genele doar pentru ca vrei sa le faci mai curbate. Daca genele ti se lipesc, incearca sa le separi.

Desi luciul de buze da o senzatie de naturalete, nu este recomandat sa-l folosesti atunci cand te pregatesti pentru un interviu. Curge foarte usor de pe buze si nu te vei putea sterge atunci cand vorbesti cu angajatorul. Sunt recomandate rujurile mate, in nuante neutre. Incearca unul roz pal sau unul maro deschis. Daca singurul ruj pe care il ai este rosu, evita sa-l folosesti.

Nu uitati de manichiura. Nu folositi oja in culori stridente. Este recomandat sa aveti tot timpul unghiile ingrijite si date cu lac incolor sau in nuante cat mai pale.

Sfaturi pe ultima suta de metri

Ideal este sa ajungi cu cateva minute mai devreme la interviu pentru a reimprospata machiajul. Este foarte important sa te mai uiti odata in oglinda cand ai ajuns acolo. Din cauza emotiilor, este posibil sa transpiri mai mult cu aceasta ocazie. Este o reactie perfect normala. De aceea, este bine sa ai la tine niste servetele cosmetice si un mini-deodorant pentru cazuri de urgenta.

Trucuri

Cum sa-ti aranjezi parul

Parul trebuie sa fie curat, stralucitor si sanatos.

Aranjeaza-ti parul simplu, astfel incat sa para cat mai natural.

Poti sa-l prinzi la spate sau sa-l lasi pe umeri. Important e sa nu iti intre in ochi si sa te simti bine.

Nu este recomandabil sa folosesti gel de par, iar daca ai matreata este mai bine sa optezi pentru un sacou de o culoare deschisa.