Macedonia a creat tensiuni la summit

Delegaţia Macedoniei a hotărât să părăsească Summit-ul NATO care se desfăşoară la Bucureşti. Aceasta a ameninţat, încă din această dimineaţă, că va părăsi lucrările reuniunii deoarece nu a primit invitaţia de a se alătura Alianţei Nord-Atlantice. Macedonenii nu au fost acceptaţi în organizaţia nord-atlantică din cauza Greciei. Secretarul general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer, a anunţat într-o conferinţă de presă că Macedonia va fi invitată să adere la Alianţa Nord-Atlantică în momentul în care îşi va rezolva disensiunile cu Grecia în privinţa numelui.

Membru cu drept de veto al NATO, Grecia, se teme că Macedonia ar putea revendica astfel provincia elenă cu acelaşi nume. Disputa dintre cele două state a început în 1991, imediat după destrămarea Iugoslaviei. Atena nu este de acord cu aderarea Macedoniei la NATO din cauza unui conflict legat de numele fostei republici iugoslave, identic cu cel al unei regiuni din nordul Greciei.

Potrivit diplomaţilor din NATO, Macedonia, ca şi Croaţia şi Albania, a îndeplinit criteriile de aderare politice şi tehnice solicitate candidaţilor pentru a fi admisă în NATO. Macedonia a fost admisă în ONU în 1993 sub numele provizoriu "Fosta Republică Iugoslavă Macedonia".

Primirea unui nou membru în cadrul alianţei se poate face doar cu unanimitate de voturi. Astfel că, în alianţă vor fi primite azi Albania şi Croaţia, iar Ucraina şi Georgia stau pe lista de aşteptare. Macedonenii se ceartă şi între ei După ce au decis să părăsească summit-ul NATO, preşedintele macedonean, Branko Crvenkovski, şi premierul Nikola Gruevski s-au contrat pe tema plecării din România.

În timp ce şeful statului doreşte să vorbească cu preşedintele George W. Bush pentru a-l ruga să medieze discuţiile dintre delegaţia lor şi cea a Greciei, premierul macedonean, conservator din fire, a dat comandă să se pregătească avionul de decolare.

Un eşec care îl supără pe Bush George W. Bush şi-a exprimat regretul că nu s-a ajuns la un consens în NATO pe tema invitării Macedoniei şi a subliniat că problema numelui trebuie rezolvată cât mai curând.

"Alianţa trebuie să rămână deschisă şi altor ţări care doresc şi caută libertatea, acestea trebuie să se apropie din ce în ce mai mult de ţările NATO", a declarat Bush. "Astăzi invitam noi membri şi asigurăm că extinderea va continua", a subliniat Bush.

"Alianţa îi va primi întotdeauna pe cei care sunt dispuşi să facă sacrificiile necesare pentru a ni se alătura", a mai explicat liderul american.

CITIŢI ŞI DE CE NU A FOST ADMISĂ MACEDONIA ÎN NATO. Vom reveni cu amănunte.

ŞTIREA ZILEI ACTUALIZATĂ LA ORA 15:07