În perioada postbelică, decolonizarea a fost un proces accelerat, marcând destrămarea imperiilor coloniale, britanic și francez. Fostele metropole nu mai dispuneau de resursele necesare pentru a controla fostele colonii, care căutau libertate și emancipare.

Astfel, influența lor a fost treptat înlocuită de SUA și URSS, cele două superputeri ale vremii.

Competiția dintre URSS și China

În cartea „La est de Cortina de Fier”, Corneliu Filip prezintă evenimentele ce au marcat perioada postbelică. „Aşa cum am mai arătat, în cazul Uniunii Sovietice, în competiţie ea se folosea de principiile internaţionalismului proletar şi socialist, al solidarităţii internaţionaliste cu lupta tuturor popoarelor împotriva colonialismului, pentru libertatea socială şi naţională.

În acest proces complex URSS a antrenat şi celelalte state socialiste partenere în Tratatul de la Varşovia, prin acordarea de sprijin divers, de la susţinere diplomatică, la ajutoare materiale, burse pentru pregătirea de cadre în diverse domenii, inclusiv militar, trimiterea de consilieri, specialişti, în unele cazuri chiar militari. S-a încercat şi elaborarea unei baze teoretice, noţiunile vehiculate fiind în continuă modificare spre a fi adecvate condiţiilor specifice fiecărei zone geografice şi a evoluţiei statelor respective, precum şi a intereselor distincte ale sovieticilor sau ale aliaţilor lor. De la începutul anilor ’60 URSS s-a aflat în competiţie cu China comunistă, conflictul ideologic între ele extinzându-se şi în atitudinea statelor „aliate”.

Congo (fosta colonie belgiană, apoi Zair) independent în anul 1960 şi, datorită marilor sale resurse minerale, a devenit subiect de dispută a fostei puteri coloniale, cu noile autorităţi, care au căutat sprijin extern. Mai ales că, cea mai bogată provincie, Katanga, şi-a proclamat secesiunea. Primul premier congolez, Patrice Lumumba, a cerut sprijin de la ONU, cât şi de la cele două superputeri.”

Descoperirea petrolului în Sahara algeriană

Autorul prezintă situația mai multor zone în care Uniunea Sovietică s-a implicat în perioada postbelică. Pe lângă Congo, în carte se menționează și Algeria.

„Algeria este unul din statele amintite în Comunicatul reuniunii Comitetului Politic Consultativ. La acea dată (29 martie 1961) în Algeria luptele între autorităţile coloniale franceze şi algerienii grupaţi în Frontul pentru Eliberare Naţională (FNL, creat în 1954) erau în toi. Situaţia era mult mai complicată decât în alte părţi ale imperiului colonial francez aflat în accelerată dezmembrare. Algeria a intrat sub stăpânirea Franţei din 1830 şi se stabilise acolo o puternică şi numeroasă comunitate franceză. Aceasta era formată în special din plantatori şi comercianţi.

În plus, în 1955, în Sahara algeriană au fost descoperite noi zăcăminte de petrol şi începuse exploatarea lor. O parte a minorităţii franceze, cât şi o parte a armatei au avut mai multe tentative de preluare a puterii. Însă nu au avut succes. La începutul anului 1961 tocmai s-a înfiinţat Organizaţia Armată Secretă, care a încercat o nouă tentativă de preluare a puterii printr-un puci (22-26 aprilie 1961).”

Însă, subiectul este mult mai amplu, autorul detaliind evenimentele în cartea sa. Dacă sunteți curioși și vreți să aflați mai multe despre acest subiect, puteți comanda cartea de pe edituradecarte.ro