Lupta cruntă a lui Szobi Cseh cu cancerul

Szobi Cseh a aflat în vara anului 2012 că suferă de mielom multiplu şi o tumoare la coloana vertebrală, o formă de cancer rară care îi măcina sistemul osos şi îi provoca dureri cumplite.

Probleme de sănătate ale celebrului cascador nu s-au oprit însă aici. Potrivit cancan.ro, vara tercută a fost nevoit să se lupte cu un microb care s-a instalat în rinichi, apoi a avut de suferit din pricina a două pneumonii. Le-a învins pe amândouă, însă, la scurt timp, s-a întors la spital din cauza unei enterocolite.

Szobi Cseh nu şi-a pierdut niciodată speranţa că va învinge lupta cu boala necruţătoare. La un moment dat, a crezut că a învins boala, după ce medicii i-au spus că analizele sale sunt bune. La începutul anului 2014, acesta chiar a declarat că a decis sa renunţe în totalitate la carne şi să devină vegetarian, după ce s-a consultat cu mai mulţi medici. Din nefericire, boala a revenit.

Din cauza unor complicaţii suferite din pricina bolii, Szobi Cseh a fost nevoit să se interneze la Spitalul Fundeni, în vara anului 2013, unde a rămas până s-a stins.

Aflat pe patul de spital, cascadorul a primit alte veşti proaste. Primăria sectorului 3 a decis să-i ia sala de sport unde dădea lecţii de cascadorie copiilor fără adăpost, dar şi tuturor copiilor care doreau să înveţe această meserie. Astfel, acesta a trebuit să ducă o luptă dublă: cu boala şi cu autorităţile care i-au luat unul dintre cele mai de preţ lucruri din viaţa sa.

Tratamentul pe care acesta trebuia să-l urmeze pentru a se vindeca de boală era unul foarte costisitor, iar averea sa nu îi permitea să îl plătească. Soţia sa a fost nevoită să deschidă un cont şi să ceară ajutorul oamenilor, pentru ca Szobi Cseh să poată plăti tratamentul. De asemenea, colegii ai săi, actori, s-au mobilizat şi au organizat spectacole, pentru a strânge fonduri şi a-l ajuta pe cascador în lupta cu boala.

După doi de când a fost diagnosticat, Szobi Cseh a pierdut lupta cu cancerul. Cascadorul a decedat în această dimineaţă, la Spitalul Fundeni. Avea 71 de ani.