Fiica recunoscută de instanţa de judecată după moartea regretatului poet Adrian Păunescu a mai obţinut o victorie în lupta pentru averea de 4 milioane de euro a acestuia. Acesta pare să fie însă cu mult mai mare de atât, potrivit dovezilor depuse de Andreea Păunescu, fostă Bârlea, recunoscută de instanţă drept fiică şi, prin urmare, moştenitoare legală, a lui Adrian Păunescu.
Magistraţii au fost de acord cu o solicitare a Andreei Păunescu care a luat întreaga familie prin surprindere: a obţinut verificarea conturilor bancare ale văduvei lui Adrian Păunescu, Carmen, scrie cancan.ro.
Andreea Păunescu a explicat pentru Cancan, ce s-a întâmplat până acum în procesul dezbaterii succesiunii lui Adrian Păunescu. Acesta a fost pornit pentru că moştenitorii artistului, în contextul în care în familia şi Andreea Păunescu nu s-au înţeles asupra succesiunii la notar.
“Am avut acces la conturile tatălui meu şi ale Ioanei din ziua în care am primit hotărârea prin care se stabileşte calitatea mea de moştenitor şi tot atunci am făcut verificări la bănci. Am constatat că un cont de 40.000 de euro a fost golit şi am aflat că Andrei Păunescu a luat banii cu justificarea că a făcut cheltuieli de înmormântare. Banii au fost luaţi însă la câteva luni de când tatăl meu era deja înmormântat. Pe 22 martie, instanţa a admis cererea mea de a fi verificate şi conturile soţiei supravieţuitoare. ” a spus Andreea Păunescu.
Magistraţii de la Ploieşti, unde se judecă procesul moştenirii, au mai decis la termenul trecut şi refacerea expertizei pe vila din strada Dionisie Lupu, din apropiere de Piaţa Romană din Capitală, unde a locuit poetul, pentru că expertiza a fost inexactă. Mai mult, de acolo ar lipsi câteva tablouri şi icoane vechi, iar judecătorii au cerut clarificarea situaţiei.Procesele au început de mai bine de doi ani şi jumătate.
”Luni va fi o nouă vizită a expertului la domiciliul tatălui meu din Dionisie Lupu, întrucât într-un an şi jumătate în raportul de expertiză şi completările ulterioare expertul a dat date inexacte despre numărul de camere din Dionisie Lupu, în sensul că a văzut doar şase când în realitate sunt în jur de 15, mai ales că a făcut o schemă care nu corespunde realităţii de la faţa locului. Expertul mai are ca sarcină şi identificarea unor tablouri şi icoane pe care nu le-am găsit la vizitele anterioare deşi ştiu că la momentul morţii tatălui meu erau pe peretele din sufragerie” a mai declarat Andreea Păunescu.
”Părerea mea este că averea depăşeşte 4 milioane de euro, incluzând şi bunurile încă nedeclarate de fraţii mei. Averea încă nu este cuantificată pentru că între timp am mai adus în faţa instanţei contracte de drepturi de autor din care moştenitorii lui Păunescu obţineau aproape 50.000 euro” a mai explicat fiica poetului.
Andreea Păunescu declara anterior că a cerut recunoaşterea ca fiică a poetului Adrian Păunescu „dintr-o pornire sufletească“, în condiţiile în care tatăl ei nu a negat-o niciodată, ba chiar a făcut testul ADN încă din 1982. „În cazul meu, nu s-a opus nimeni niciodată. Tatăl meu a făcut toate demersurile necesare pentru a clarifica oficial situaţia mea, însă, în 1982, anul în care noi am făcut testele de paternitate, mama s-a opus cu vehemenţă, nevrând să mă piardă atunci. Tatăl meu nu s-a eschivat, iar după ce lucrurile s-au întrerupt, nu s-a ajuns la un consens, mi-a promis că pe parcursul vieţii situaţia se va rezolva la un moment dat. A amânat din diverse motive, iar lucrurile nu s-au putut rezolva cât timp a fost în viaţă“, a povestit cea care acum poartă numele Andreea Păunescu.