Luna a fost albăstruie! Următoarea şansă de a o mai vedea astfel: abia în 2015

Astrul nopţii a fost vizibil în toată splendoarea sa, în noaptea de vineri spre sâmbătă. Mai precis, luna a fost spectaculos de plină şi cam…albăstruie!

Un fenomen astronomic cunoscut drept "blue moon" - "luna albastră", care a avut loc în acest an pe 31 august. Unele lucrări menţioneză că denumirea de "luna albastră" se pierde în negura vremii, şi nu se ştie exact cum a primit astrul o astfel de asociere cu această culoare a cerului, a visării şi a misterului. "Noaptea de vineri spre sâmbătă a găzduit, pe cerul ei, ceea ce americanii denumesc aşa: luna albastră", spune Adrian Şonka, coordonatorul Observatorului Astronomic "Amiral Vasile Urseanu" din Bucureşti. "Altfel spus, să nu vă gândiţi vreodată că veţi vedea o lună mare şi albastră pe cer, ci doar o Lună plină!".

Presa ştiinţifică occidentală notează că, după martie 2010 şi august 2012, următoarea şansă de a privi cerul în căutarea lunii albastre o vom avea abia în vara lui 2015.