Până astăzi, gripa a omorât 10 persoane. Din această cauză, dar și a numărului mare de infecții respiratorii, mai multe spitale din țară au luat măsuri speciale, limitând vizitele sau interzicând accesul aparținătorilor în secțiile de risc. Panica produsă a dus la o cerere mare de vaccinuri, iar astfel stocurile multor medici s-au epuizat.
Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a declarat că ar trebui să mai fie pe stoc 100.000 de vaccinuri, iar dacă situația o va cere, este dispusă să suplimenteze dozele de vaccin.
„Au venit mai mulți părinți decât în alți ani să le vaccinăm și copiii, căci au înțeles că este important, mai ales că au fost și cazuri de copii cu decese din cauza gripei. La un copil sub 9 ani, care face pentru prima dată vaccinarea, noi trebuie să facem două doze de vaccin la interval de o lună. Unii medici i-au trimis să își cumpere vaccinurile de la farmacie, pentru că nu mai aveau pe stoc, nereușind să suplimenteze dozele. 24 lei nu este mult, cât costă un vaccin. Oricum, ar dura 2-3 săptămâni până ce medicii ar intra în posesia vaccinuluui și încă pe atât până ce acesta și-ar face efectul. Dacă sezonul începe în forță acum, e posibil să se întindă până în martie. Îi sfătuim pe cei care vor să se vaccineze urgent să și-l achiziționeze din farmacii, iar cine își mai poate permite să amâne, poate să facă comandă. Anul acesta am avut mai multe doze de vaccinuri comparativ cu alți ani pe care le-am primit la timp – în luna noiembrie”, a declarat pentru EVZ medicul Sandra Alexiu, președintele Asociației Medicilor de Familie București-Ilfov.
Medicii consideră că decesele cauzate de gripă ar fi putut fi evitate, dacă exista o campanie de vaccinare mult mai din timp.