Lui Nicușor Dan i s-a dat „brânci pe scări” la Palatul Victoria. Edilul nu are certificat verde

sursă: EvZ

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, nu a fost primit la Palatul Victoria din cauză că edilul nu este vaccinat, deci nu are un certificat verde. Întâlnirea pe care urma să o aibă cu premierul interimar Florin Cîţu pe tema subvenţiei la căldură în Bucureşti şi achiziţionarea ELCEN de către Primăria Capitalei a fost mutată la sediul PNL.

Discuțiile urmau să aibă loc, joi, la ora 12:00, la Palatul Victoria.

Nicuşor Dan a anunţat, luni seară, că a cerut achiziţionarea ELCEN de către Primăria Capitalei şi a convenit o discuţie cu premierul Florin Cîţu în această săptămână.

La întâlnirea programată, Nicuşor Dan însă nu a putut intra în Palatul Victoria, întrucât nu este vaccinat şi nu deţine un certificat verde, astfel că accesul său în instituţiile statului, în calitate de vizitator, este restricționat.

Cu toate acestea, Nicuşor Dan poate intra în Primăria Capitalei, deoarece acesta este locul său de muncă, iar proiectul de lege care prevede obligativitatea certificatului verde la locul de muncă a fost respins, cu câteva zile în urmă, în Senat şi încă nu a ajuns în dezbatere la Camera Deputaților, care este cameră decizională.

Regulile de pandemie, facultative la PNL

De la Palatul Victoria, edilul Capitalei s-a deplasat la sediul PNL, unde a fost primit. Se pare că la liberali normele aplicabile în pandemie sunt facultative.

Mai ales că și prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan sosit vineri la sediul partidului a apărut senin, fără mască. El și-a pus-o doar în momentul în care jurnaliști prenți la Modrogan i-au atras atenția.

Nicuşor Dan poate intra totuşi în Primăria Municipiului București, întrucât acesta este locul său de muncă, iar proiectul de lege care prevede obligativitatea certificatului verde la locul de muncă a fost respins în Senat şi încă nu a ajuns în dezbatere la Camera Deputaților, care este cameră decizională.

Referitor la „problema ELCEN”, care urmează a fi discutată cu premierul interimar Florin Cîțu, edilul şi-a exprimat speranţa că se vor găsi soluţii care să implice atât Guvernul, cât şi Primăria Capitalei, astfel încât bucureştenii să fie cât mai puţin afectaţi de recenta creştere a preţurilor din energie, iar apoi, treptat, să fie reabilitat sistemul de termoficare al Bucureştiului.