Operatorii de turism au introdus casa de vacanță a lui Stalin din Soci printre destinațiile turiștilor chinezi
Casa de vacanță a dictatorului sovietic Iosif Vissarionovici Stalin de la Soci, în sudul Rusiei, a fost introdusă în programul de vizită oferit de operatorii de turism turiștilor chinezi, conform anunțului făcut de reprezentantul unei companii turistice locale, după cum notează Itar-Tass.
Un set
Stalin a locuit în vila de la malul Mării Negre, de la Soci, începând cu anul 1937. Ulterior vila a fost transformată în muzeu, fiind conservate mobilele și obiectele care i-au aparținut liderului de la Kremlin. În această vilă poate fi văzută și o colecție de fotografii de familie ale dictatorului sovietic, dar și un set pentru scris primit cadou din partea liderului comuniștilor chinezi din epocă, Mao Zedong.
Alexei Grașev, șeful Departamentului pentru turism de la Soci, a precizat că vor fi invitați mai mulți operatori turistici din China să organizeze excursii în această stațiune din sudul Rusiei, urmând să fie puse la dispoziția turiștilor chinezi și curse regulate cu avionul între Soci, Beijing și Changzhou.
În afara vizitei la vila lui Stalin, turiștii chinezi vor putea să se bucure de terapie cu delfini și de celebrele ape minerale de la Soci.
În cursul anului 2014, aproximativ 600.000 de turiști chinezi au vizitat Rusia. Conform experților în turism, orașul Soci ar putea primi până la 2 milioane de turiști chinezi anual după lansarea curselor aeriene între acest oraș și China.