Lucruri mai puțin știute despre Regina Maria a României. De la aventuri și intrigi de alcov la negocieri la baionetă cu „mai marii” Europei și vizite peste Ocean
Lucruri mai puțin știute despre Regina Maria a României. De la aventuri și intrigi de alcov la negocieri la baionetă cu „mai marii” Europei și vizite peste Ocean
Regina Maria a României s-a născut în Marea Britanie, la 29 octombrie 1875. Mama sa era rusoaică, iar tatăl său provenea din Casa Regală de Windsor (Hanovra), ea fiind nepoata după tată a Reginei Victoria, Împărăteasa Indiilor.
La numai 17 ani, devenea ea soția Principelui Moștenitor Ferdinand al României, nepotul de frate al Regelui Carol I. Viața sa a fost descrisă în memoriile sale intitulate „Povestea vieții mele”.
Regina Maria și vindecarea inimii rănite a lui Ferdinand
Avea să scrie că Ionel Brătianu i-a fost singurul prieten de la început până la moartea lui în 1927. Așa să fi fost oare? Ferdinand era distrus sufletește pentru că nu fusese lăsat să se căsătorească după voința inimii cu Elena Văcărescu. Bătrânul lui unchi nu dorea ca o familie boierească să-i amestece socotelile purității dinastiei române. Regele Ferdinand se pare că a prețuit-o pe o altă Marie, pe Maria Mihăescu, zisă și Mița Biciclista.
Regina Maria, amanți, copii din flori, Marele Război
A fost o viață de aproape 63 de ani pe care aproape 46 de ani i-a petrecut în România. A vegheat la construirea Pelișorului, a dat naștere mai multor copii, a vrut să fie Soacra Balcanilor (o fiică-Elisabeta și un fiu, Carol căsătoriți cu membri din casa din Grecia, o fiică, Marioara-Mignon măritată în Iugoslavia, pe care inițial era să o mărite cu Boris III al Bulgariei), a înfruntat pe front moartea, a luptat pentru Marea Unire, a înfruntat gripa spaniolă cu o tenacitate de fier. Nicolae se va căsători cu Ioana Doletti-Stătescu, o femeie fără ascendență regească, iar o altă fiică, Ileana, s-a călugărit ca Maica Alexandra, trăind până prin anii 90.
I s-au pus în sarcină iubiri interzise cu mai mulți amanți, ba chiar s-a zis că nu toți erau copiii lui Ferdinand. Ba chiar Carol își necăja una dintre surori, arătându-l pe Barbu Știrbei, zicând: „ăsta e tac-tu”!
A trăit drama pierderii ginerelui ei Alexandru, divorțurilor Elisabetei și lui Carol II. Edificiul gândit de ea în Balcani se prăbușea.
Barbu A Știrbei (era sfetnicul lui Ferdinand cum Ioan Kalinderu fusese sfetnicul lui Carol I) a fost creditat ca fiind iubirea ei cea mai statornică în timp ce iubirea cea mai pasională ar fi fost cu un colonel canadian, Boyle.
Lupta diplomatică față de Georges Clemenceau. Lupta cu ambițiile fiilor ei
Când liderul francez i-a spus că a dori Transilvania este partea leului, Regina Maria i-a spus că de aia venise la vărul Leului, Tigrul. Măgulit, francezul a avut căderea să îi satisfacă dorința Mariei. Urmau investiții franceze în România, deci, drumul ar fi fost decshis. Așa de face că Regina Maria s-a încoronat la Alba Iulia la 15 octombrie 1922, alături de soțul ei.
S-a spus că, la un moment dat, s-a amestecat între fiii săi cei mari, Carol și Nicolae (un băiat Mircea, a murit de mic) și a încasat un glonț în piept, pe care Carol l-ar fi tras spre fratele lui.S-a spus că acea rană de glonț nu i s-a vindecat, fiind un pneumotorax, iar moartea i-ar fi survenit ca urmare a unei abundente sângerări, a unei hemoragii masive.
Credința Baha-i, luptele cu Brătianu și vizita peste Ocean
Și-a temperat fiul, pe Carol, i-a luat apărarea și a vrut să-l ierte după aranjamentul de excludere din 1926, în anii 1927-1928 după moartea soțului ei. În 1927, în iulie, după proclamarea Regenței nepotului minor Mihai, sub conducerea fiului ei Nicolae, Ionel Brătianu ar fi amenințat-o cu proclamarea Republicii dacă îl mai bătea la cap să îl readucă din exil pe Carol Caraiman, fiul ei nestatornic. Brătianu i-a aranjat apoi excursia în SUA; unde americanii s-au înghesuit să vadă o regină adevărată. A vizitat SUA în 1926, a acceptat să fie șefa unui trib de amerindieni, a frecventat credința Baha-i și a avut la Balcic un domeniu, cu moschee și minaret. A încercat să promoveze portul tradițional mai ales cel muscelean.
Regina Maria a murit la 18 iulie 1938, la aproape 11 ani de la moartea soțului ei (20 iulie 1927) și la puțin peste 11 ani de la primul și cel mai statornic prieten politic al ei Ionel Brătianu (24 noiembrie 1927.) A făcut la Berlin, o ultimă vizită externă în scop medical. Hitler voise să îi dea avionul lui personal, dar Maria a venit acasă cu trenul la București.
Oboseala drumului și drumul la Pelișor i-au accentuat suferința, regina încetând din viață în casa ei iubită.
Peste doi ani, România Mare, opera ei și a lui Ferdinand devenea istorie. Inima ei, dusă la Balcic a trebuit repatriată pentru că Balcicul a ajuns la bulgari.
Sursa foto: Agerpres