Lucrătorii de la Nokia cer prime de miel

Nokia România se confruntă cu o solicitare cu care nu a mai avut de-a face niciodată: sindicatul pretinde prime pentru Paşte.

Lucrătorii de la Nokia i-au cerut marţi directorului general Nokia România, John Guerry, să le dea prime de miel. Liderul filialei Cluj a CNS Cartel Alfa - confederaţia sub umbrela căreia se constituie sindicatul de la Jucu al Nokia - l-a luat pe departe pe şeful din România al companiei finlandeze, pentru ca noii membri să obţină „tradiţionalele“ prime de Paşte.

„L-am întrebat pe directorul general al Nokia România, John Guerry, dacă de 8 Martie au dat ceva pentru angajate şi a răspuns că da - mulţi pupici. Apoi i-am spus că, în România, la Paşte şi la Crăciun, se obişnuieşte să se acorde prime de miel sau de porc. Am spus că în Cluj, la Paşte, şi cea mai săracă firmă acordă măcar o sută de lei drept primă pentru muncitori.

John Guerry mi-a zis că nu va respinge ideea şi că aceasta va fi discutată cu şefii lui“, ne-a spus Grigore Pop. Liderul Cartel Alfa Cluj a discutat cu directorul general al Nokia România şi despre problemele sindicatului de la Jucu. „Am discutat despre sindicat şi despre necesitatea ca acesta să se înfiinţeze cât mai repede. Săptă- mâna viitoare se va desfăşura adunarea generală de constituire a sindicatului şi apoi trebuie să negociem contractul colectiv de muncă“, a spus Grigore Pop. Decizie în stand-by Reprezentanţii Nokia au evitat să dea un răspuns direct referitor la bonusul de sărbători. Monica Alb, PR manager la Nokia, a afirmat că acordarea unor prime în bani pentru sărbătorile de Paşte nu a fost decisă de către conducere.

„Deocamdată nu s-a discutat despre prime sau alte stimulente. Am avut o întâlnire cu domnul Pop şi s-au abordat mai multe subiecte. S-au discutat multe aspecte ce ţin de oamenii noştri ca angajaţi, de regulamente sau de proceduri“, a spus Monica Alb.

„Domnul Pop a încercat să sublinieze cultura oamenilor, despre cum trăiesc sau ce obiceiuri au la muncă şi în timpul liber“, a adăugat Monica Alb. Investiţia anunţată de Nokia în fabrica de la Jucu, comună aflată la 20 de kilometri de Cluj-Napoca, este de aproximativ 60 de milioane de euro.

Numărul celor care vor fi angajaţi se va ridica de la 450, până la sfârşitul anului, la peste 4.000 de persoane. Pe 11 februarie a.c., Nokia a lansat primul telefon mobil, modelul 1200, ieşit din fabrica de la Jucu. Monica Alb a refuzat să precizeze câte telefoane mobile au fost produse în cele câteva săptămâni scurse de la inaugurare, pe motiv că această cifră constituie un secret. COMPLEX

Fără şef la sindicat Sindicatul

Nokia este într-o mare încurcătură: niciunul dintre muncitori nu vrea să fie şef. „Cred că oamenii nu au experienţă de conducere şi de aceea nu cred că vor să fie şefi. Poate sunt şi multe femei care au fost angajate, dar mă gândesc că asta nu este o problemă“, a afirmat şeful Cartel Alfa Cluj.

Sindicatul are în prezent 20 de membri, dar numărul acestora va ajunge la circa 350, în câteva săptămâni. În prezent, la Nokia lucrează aproximativ 450 de angajaţi. Salariul pentru un muncitor este în jur de 800 de lei, la care se adaugă bonuri de masă şi transportul din Jucu până la Cluj. Inginerii şi angajaţii cu studii superioare au un salariu de până la 1.500 de lei.