Pentru doctori a fost dovada vie că există minuni, iar pentru părinţi a reprezentat o adevărată lecţie de viaţă. Băieţelul care a supravieţuit trei ani fără creier s-a stins din viaţă cu zâmbetul pe buze.
Nickolas Coke, din Colorado, s-a născut cu o boală extrem de rară care a făcut ca, în loc de un creier normal, să aibă doar o tulpină de terminaţii nervoase. În timp ce majoritatea copiilor afectaţi de această tulburare genetică nu apucă să trăiască nici măcar o zi, Nickolas a supravieţuit mai bine de trei ani, ajutându-se numai de calmante. Nu putea vorbi, gândi, merge sau simţi bucurie ori supărare, dar asta nu i-a împiedicat pe părinţii lui să-l ducă la grădina zoologică sau la cules de dovleci, aşa cum se obişnuieşte în apropierea sărbătorii de Halloween. Micuţul a murit într-o dimineaţă, când pur şi simplu a încetat să mai respire. "Este eroul nostru. Ne-a învăţat totul despre iubire, despre ce înseamnă să fim o familie", a spus printre lacrimi bunica lui Nickolas.