Luciu şi Măruţă, în vizorul presei

Nicoleta Luciu a fost, luna trecută, vedeta feminină a presei, iar nunta ei a făcut-o cea mai mediatizată femeie din showbiz.

Luna aprilie, cea a nunţilor vedetelor, a făcut să curgă zeci de articole despre Nicoleta Luciu, Pepe, Oana Zăvoranu, dar şi despre Cătălin Măruţă. Naşul lui Pepe şi al Ralucăi Pascu a intrat, pentru prima oară, în topul celor mai mediatizate vedete, cu 80 de apariţii în presă, potrivit unui raport mediaTRUST. Aflat pe poziţia a şaptea, cu una mai sus faţă de Măruţă, Pepe a apărut de aproape 100 de ori. Dacă publicitatea l-ar fi costat, cântăreţul ar fi fost uşurat de aproape 372.000 de euro. Fosta lui soţie, Oana Zăvoranu, a fost protagonista a 60 de materiale de presă, la fel ca fosta asistentă TV Bianca Drăguşanu. Zăvoranu a fost şi pe coperta a patru reviste, la fel ca Teo Trandafir. Cea de-a doua nuntă, a Nicoletei Luciu cu Zsolt Csergo, i-a adus vedetei prima poziţie în topul celebrităţilor de sex feminin. Ea a avut 75 de apariţii în media, care ar fi costat-o peste 332.000 de euro, dacă le-ar fi plătit. Prezentă pe poziţia a cincea, Andreea Marin ar fi putut să plătească circa 414.000 de euro pentru cele 46 de apariţii în presă. Viaţa de cuplu a lui Cabral şi a Andreei Ibacka au poziţionat- o pe aceasta pe ultimul loc în top, cu 33 de apariţii. Şi Adelina Pestriţu a avut parte de mediatizare, datorită noului ei iubit, Răzvan Ispas. 374 de mii de euro l-ar fi costat "vizibilitatea" pe Cătălin Măruţă, dacă şi-ar fi plătit promovarea