Interbox, clubul la care este legitimat pugilistul român, şi-a dat acceptul pentru ca următorul meci al campionului mondial să se dispute în România, pe 25 iulie. HBO pregăteşte, se pare, o contraofertă.
Pugilistul român Lucian Bute, campion mondial la categoria supermijlocie în versiunea IBF, este foarte aproape de a-şi împlini visul, acela de a boxa acasă, în faţa românilor. Clubul Interbox, la care este legitimat gălăţeanul, şi-a dat acordul de principiu pentru ca gala în care se va disputa următoarea luptă a lui Bute să aibă loc în România.
Avion pentru jurnalişti
Jean Bédard, principalul acţionar al clubului Interbox, a bătut palma cu Rudel Obreja, preşedintele Federaţiei Române de Box, imediat după meciul de duminică, dintre Bute şi Miranda. Cei doi au fixat data la care va avea loc partida: 25 iulie.
Jurnaliştii canadieni şi cei americani prezenţi la confruntarea de la Montreal s-au arătat încântaţi la gândul că vor veni în România. „Vă punem la dispoziţie un charter, dacă e nevoie”, le-a spus Obreja jurnaliştilor, care au acceptat pe loc varianta!
Singurul impediment ar fi ora la care se va ţine gala. Având în vedere diferenţa de fus orar, canadienii vor strâmba din nas, dacă meciul va avea loc seara în România.
Stieglitz, posibil adversar
Pentru meciul de pe 25 iulie sunt vehiculate deja trei locuri: stadioanele „Steaua”, „Rapid” şi „Cotroceni”. Găzduirea unui asemenea eveniment reprezintă un test pentru orice organizator. O gală în care Lucian Bute îşi va apăra titlul mondial ar putea costa până la trei milioane de euro. Mai ales dacă va fi, aşa cum se zvoneşte, un meci Lucian Bute - Robert Stieglitz pentru unificarea titlurilor mondiale IBF şi WBO.
Stieglitz, un rus „adoptat” de nemţi, este cel mai probabil adversar al lui Bute, fiind singurul pugilist de calibru de la categoria supermijlocie care se poate confrunta în acest moment cu conaţionalul nostru. Ceilalţi pretendenţi, şase la număr, sunt ocupaţi, fiind angrenaţi în „Super Six”, un turneu organizat de WBA şi WBC în colaborare cu „Showtime”, o platformă TV americană.
Cei şase supermijlocii au contract cu „Showtime Networks Inc.”, acesta fiind motivul pentru care Bute, numărul 1 în lume la „supermijlocie”, nu poate boxa cu niciunul dintre ei. PLANURI
„Bunicul” Hopkins este gata de luptă
Se zvoneşte totodată că HBO, televiziunea care dă ora exactă în boxul profesionist, are altă strategie legată de Bute. Postul ar agrea un meci între român şi americanul Bernard Hopkins. În vârstă de 45 de ani, Bernard Hopkins e o adevărată legendă vie.
Hopkins e numărul 1 mondial la „semigrea”, categoria imediat următoare celei super mijlocii. Meciul Bute - Hopkins ar trebui să se dispute la toamnă, în SUA.