Ministrul Afacerilor Interne Lucian Bode a fost prezent, joi, la Stockholm, la prima reuniune informală a Consiliului JAI, acolo unde a abordat una dintre cele mai importante probleme pentru România și UE: extinderea spațiul Schengen.
Reuniunea a fost organizată de președinția suedeză a Consiliului Uniunii Europene. Alături de subiectul Schengen, Lucian Bode a ridicat și problema migrației ilegale în Europa, dar a avut și o discuție cu omologul său austriac Gerhard Karner.
Aderarea României la spațiul Schengen, abordată de Lucian Bode la reuniunea JAI
„Alături de miniștrii afacerilor interne din statele membre și partenerii europeni am abordat subiecte deosebit de importante pentru România și pentru Uniunea Europeană, precum combaterea criminalității organizate și reducerea migrației ilegale către UE și, evident, aderarea României la spațiul Schengen.
În dialogul cu partenerii europeni am adus în discuție subiectul care ne preocupă cel mai mult în momentul de față - aderarea României la spațiul Schengen. În context, am subliniat că România a îndeplinit și îndeplinește în continuare toate condițiile de aderare și am cerut soluționarea acestui dosar cât mai curând posibil”, a scris Lucian Bode.
Potrivit acestuia, în perioada următoare va fi continuat dialogul cu toți partenerii europeni, în special cu Comisia Europeană și Președinția suedeză a Consiliului Uniunii Europene, fiind văzută ca cea mai bună soluție pentru a păstra susținerea statelor europene în ceea ce privește aderarea României la spațiul de liberă circulație.
De asemenea, Lucian Bode a avut o discuție și cu omologul său suedez Gunnar Strömmer, căruia i-a cerut un plan concret pentru deblocarea dosarului Schengen în perioada următoare.
Lucian Bode, discuție cu reprezentanții Austriei
În plus, ministrul de Interne român a stat de vorbă cu omologul său austriac Gerhard Karner, declarându-se încrezător că în perioada următoare va fi reluat dialogul bilateral între cele două părți.
„I-am cerut ca Austria să revină la sprijinul constant arătat față de aderarea României, astfel încât procesul de aderare la spațiul Schengen să se finalizeze cât mai curând posibil. Cu atât mai mult cu cât noile date prezentate la Stockholm de către agenția europeană FRONTEX confirmă încă o dată că România nu se află pe principala rută de migrație din Balcani”, a mai scris Bode pe Facebook.
Deși problema Schengen a fost abordată de ministrul Bode, subiectul nu s-a aflat pe agenda reuniunii desfășurată joi la Stockholm.