De ieri, Claudiu Lucaci, fost coordonator cu atribuții de director al Direcției Știri din TVR, a intrat în concediu de odihnă.
Reamintim că, în ultimele 30 de zile, Claudiu Lucaci s-a aflat în concediu medical, stare în care a intrat imediat după aflarea rezultatelor reevaluării în care acesta nu a obţinut punctajul necesar deținerii funcţiei de director al Direcţiei Știri. „Până la clarificarea situației mele ca șef la Știrile TVR am preferat să solicit concediu de odihnă. Aștept de la președintele director-general să decidă dacă acceptă propunerea temporară pe care i-am făcut-o astăzi. În funcție de acest răspuns, voi decide dacă mai rămân în TVR”, a spus Claudiu Lucaci pentru EVZ.
Jurnalistul i-a propus lui Stelian Tănase să se întoarcă pe postul de șef al știrilor, din care, după cum spune el, nu putea fi înlocuit în timp ce se afla în concediu medical. Locul este, însă, ocupat de Raluca Stroe Brumaru, care a fost desemnată de Stelian Tănase coordonator cu atribuții de director al știrilor.
Sfătuit să rămână în presă și nu să plece în diplomație
Contactat de EVZ, Stelian Tănase spune că pentru a-l schimba din funcția de conducere pe Lucaci, jurnalistul nu trebuia să fie la serviciu. „Claudiu Lucaci a fost notificat că nu a luat evaluarea și, automat, nu mai are atribuții de coordonator. Înainte de a lua deciziile, m-am consultat cu reprezentanta casei de avocatură. Chiar dacă eu voi fi schimbat din funcția de președinte al TVR, Claudiu Lucaci nu se poate întoarce șef la Știri, deoarece nu a obținut punctajul necesar. Lucaci este însă angajat al TVR și l-am sfătuit să rămână în presă, să nu plece în diplomație”, a adăugat Tănase.