Locuitorii unui complex rezidenţial din Bucureşti au reuşit să convingă instanţa care a dispus demolarea unor clădiri ridicate pe spaţiul verde, chiar sub geamurile lor.
Informaţia a fost publicată de epochtimes-romania.com, cetăţenii din Şoseaua Giurgiului 164, sector 4, au obţinut în instanţă o victorie ce ar putea crea un precedent cu totul special în materie de urbanism, respectiv o decizie pronunţată de Tribunalul Bucureşti prin care un investitor ce a ridicat un bloc pe spaţiul verde, la o lungime de braţ de geamurile lor, va fi obligat sa îl demoleze.
"(Instanţa n.r.) dispune obligarea pârâtului Bălţăteanu Silviu la desfiinţarea lucrărilor realizate în temeiul autorizaţiei de construire nr. 460-G din 15.10.2012 şi aducerea terenului la starea existentă înainte de începerea lucrărilor", dispune Tribunalul Municipiului Bucureşti.
Victoria cetăţenilor este cu atât mai notabilă cu cât este dublată de altă sentinţă similară, obţinută de Inspectoratul de Stat în Construcţii prin care acelaşi investitor este obligat să desfiinţeze un al doilea imobil construit tot pe spaţiul verde dintre blocurile din Giurgiului 164. Şi această decizie, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 poate fi considerată în bună măsură ca fiind meritul cetăţenilor, căci ISC-ul s-a îndreptat împotriva investitorului în instanţă în urma demersurilor întreprinse de preşedinta Asociaţiei de Proprietari din Şos. Giurgiului nr. 164, bl. 5, sector 4, Bucureşti.
Mai multe detalii puteţi afla pe TheEpochTimes.