Mijlocașul Mihai Pintilii va încasa 2 milioane de euro, după ce a câștigat și la TAS procesul cu formația saudită Al Hilal.
Mihai Pintilii, mijlocașul echipei FCSB, va primi 2 milioane de euro, după ce a acâștigat litigiul cu formația Al Hilal, din Arabia Saudită. Fotbalistul a evoluat pentru acest club în perioada 2014 - 2015 și nu și-a încasat drepturile financiare. Mai întâi s-a adresat la FIFA, a câștigat, iar saudiții au făcut apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne. Cei de la TAS i-au dat dreptate românului, anunță gsp.ro.