După scandalul de la Mamaia, din timpul partidei România- Marea Britanie din Fed Cup, lumea „Sportului Alb” i-a întors spatele lui Ili Năstase. Acum, legendarul tenismen s-a lovit de restricții, în ceea ce privește turneul de Mare Șlem de la Paris.
Organizatorii French Open au luat o măsură drastică în privința lui Ilie Năstase de a participa la celebrul turneu parizian. Astfel, conform deciziei șefilor de Roland Garros. „Nasty” poate urmări din tribune competiția, dacă își va cumpăra bilet. Are interzis în lojă la French Open, precum și la Wimbledon. „Mă duc la Paris, mă duc la Luvru şi la Turnul Eiffel. Nu ştiu dacă sunt suspendat. Nu o să îmi dea acreditare, dar bănuiesc că pot să merg ca spectator”, declara Iliă Năstase în urmă cu câteva zile.
„Poate fi în stadion dacă e invitat de un sponsor sau un fan. Pentru noi, faptul ca nu-l invităm e un mesaj pe care i-l trimitem că nu acceptăm modul în care s-a adresat echipei de Fed Cup a Marii Britanii”, a spus Bernard Giudicelli, președintele Federației Franceze de Tenis.