Lovitură pentru clanul Ştoacă

Aproape trei kilograme de heroină au fost descoperite ieri, de poliţiştii bucureşteni în apartamentele unor bătrâne din sectorul 4 al Capitalei.

Poliţiştii au descoperit nouă bile de heroină la Ana Voicu, în vârstă de 70 de ani, membră a clanului Ştoacă.

O altă inculpată, Lucia Grigoriţă, în vârstă de 57 de ani deţinea 213 bile de heroină şi trei pungi de câte o jumătate de kilogram de heroină. Grigoriţă a mai fost condamnată la trei ani de închisoare pentru complicitate la trafic de droguri.

"Cantitatea totală de heroină descoperită de poliţiştii bucureşteni în cadrul percheziţiilor la cele două adrese a fost de 2,7 kilograme. În cadrul acţiunii, poliţiştii au fost ajutaţi de luptătorii SPIR", a adăugat comisarul Christian Ciocan, citat de Mediafax.

Autorităţile au mai spus că o bilă de heroină se vinde cu aproximativ 30 de lei, iar un gram de heroină valorează 200 de lei.