Lovitură pentru ANAF. Decizia Curții Europene de Justiție reglementează deducerea TVA în favoarea contribuabilului

Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), organism profesional care gestionează profesia contabilă la nivel național, informează că recent a fost publicată Hotărârea Curții Europene de Justiție (Camera a doua) C-101/16 din 19 octombrie 2017 în cauza SC Paper Consult SRL împotriva Direcției Regionale a Finanțelor Publice Cluj-Napoca și Administrației Județene a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud care ar trebui să pună capăt disputelor contribuabil-ANAF în privința dreptului contribuabilui de a deduce TVA.

Hotărârea se referă la interpretarea Directivei 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată în cazul în care administrația financiară a unui stat refuză dreptul de deducere a TVA unei persoane impozabile pe motiv că „operatorul care i-a prestat servicii în schimbul unei facturi pe care figurează separat prețul și TVA a fost declarat inactiv de administrația fiscală a unui stat membru (...)”, potrivit pct. 33 al documentului.

Dreptul persoanelor impozabile de a deduce din TVA pe care o datorează, taxa pe valoarea adăugată datorată sau achitată pentru bunurile achiziționate și pentru serviciile primite anterior de acestea constituie un principiu fundamental al sistemului comun al TVA instituit prin legislația Uniunii, se arată în hotărârea citată.

Conform deciziei Curții în cauza menționată, Directiva 2006/112/CE a Consiliului trebuie să fie interpretată„ în sensul că se opune unei reglementări naționale precum cea în discuție în cauza principală, în temeiul căreia dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată este refuzat unei persoane impozabile pentru motivul că operatorul care i‑a furnizat o prestare de servicii în schimbul unei facturi pe care figurează separat prețul și taxa pe valoarea adăugată a fost declarat inactiv de administrația fiscală a unui stat membru, această declarare a inactivității fiind publică și accesibilă pe internet oricărei persoane impozabile în acest stat, atunci când acest refuz al dreptului de deducere este sistematic și definitiv, nepermițând să se facă dovada absenței unei fraude sau a unei pierderi de venituri fiscale”.