Compania germană Schweinemast Brader GMBH a solicitat, pe data de 15 octombrie 2019, intrarea în insolvență a firmei Ferma Salcia, patronată de Ștefan Valentin Dragnea, fiul lui Liviu Dragnea.
Firma germană îşi motivează cererea prin faptul că această firmă a cumpărat porci de la ea în valoare de 220 de mii de euro pe care Ferma Salcia nu i-a mai plătit.
Avocatul care reprezintă firma germană, Ionuț Călin, spune că la datoria fermei Salcia către Schweinemast Brader GMBH se mai adaugă penalităţi de un milion de euro.
Ferma controlată de Dragnea jr nu a mai plătit animalele, invocând probleme economice legate de pesta porcină africană.
„Este vorba de o datorie constând din faptul că s-au livrat purcei care apoi nu au mai fost plătiți. Pe lângă această sumă de 221.000 de euro mai este vorba și de o penalitate de un milion de euro. Pe noi ne interesa în primul rând să recuperăm datoria principală, dar Ferma Salcia ne-a ignorat total. Am fost în fermă că să luam porcii, aveam garanție pe purcei dar aceștia nu mai erau. Erau tăiați și vânduți, deși acest lucru nu se putea conform garanției”, a mai precizat avocatul Ionuț Călin.
Chiar dacă din luna aprilie, fiul lui Dragnea a ieșit din acționariatul Ferma Salcia, contractele neachitate au fost încheiate când el controla și în acte ferma. În plus, Ferma Salcia a fost preluată din luna mai de o persoană considerată de procurori ca fiind un paravan pentru afacerile familiei Dragnea.
Acțiunile sunt acum la Ilie Liviu Dragne, un consătean al lui Liviu Dragnea, ambii s-au născut și crescut în Gratia.
DNA consideră în anchetele care îl vizează pe Liviu Dragnea că Ilie Liviu Dragne este un paravan folosit de fostul lider PSD pentru a-și ascunde afacerile.
Ilie Liviu Dragnea deține acum 98,9% din acțiunile de la Ferma Salcia SA, iar Valentin Tianu, un alt apropiat al familiei Dragnea, are restul de 1,1%.
Potrivit anchetatorilor DNA, ferma Salcia cumpăra purcei din Olanda sau Germania, iar carnea era apoi vândută în special în Teleorman, Giurgiu, Olt, Ilfov, București și Constanța.
Conform datelor din bilanțul depus pe anul 2018, Ferma Salcia SA a înregistrat o cifră de afaceri de 25 de milioane de lei, dar și pierderi de peste 5 milioane de lei.
Aproape toate bunurile, instalațiile și activele din fermele din Salcia sunt sub sechestru instituit de Unicredit Bank în baza unui credit de 2 milioane de lei și sub un alt sechestru instituit de Fisc. În acest context, fiul fostului lider PSD și-a cedat acțiunile consăteanului tatălui său, Ilie Liviu Dragne.
Ferma de porci din Salcia se numea Romcip până în 2013 când a ajuns la familia Dragnea. Romcip era o fost fermă de stat privatizată către angajați și apoi preluată de directorul Tel Drum, Petre Pitiș, care a cedat-o pe 450 de lei unei firme unde fiul lui Dragnea era acționar.
Ferma Salcia a fost afacerea de suflet a familiei Dragnea. Fostul lider PSD a încercat chiar să impună un program de finanțare a industriei porcinelor, un plan care a fost blocat de Uniunea Europeană care a văzut în aceste intenții un ajutor de stat, potrivit g4media.ro.