Un proiect care ar fi putut dezvolta noi locuri de munca, dar n-a fost să fie din păcate. Chiar dacă românii sunt printre cei mai prost plătiți din Europa, guvernanții lăudându-se că avem o mână de lucru ieftină și calificată, un important investitor a avut alte criterii în momentul în care a decis să facă o investiție în Europa.
Producătorul nipon de rulmenți și echipamente electronice Minebea va investi 60 milioane de euro într-o fabrică de componente pentru industriile auto și de aviație în orașul Kosice, din estul Slovaciei, investiție pentru care a concurat și România, potrivit activenews.ro
Slovacia a concurat cu mai multe țări din regiune pentru atragerea investiției, a spus ministrul Economiei slovac, Peter Žiga.
"În runda finală am rămas cu România. Chiar dacă mâna de lucru este mai ieftină în România, Minebea a decis să investească la Kosice", a declarat Žiga pentru agenția de știri TASR.
"Poate că Slovacia nu este cel mai ieftin mediu pentru investiții noi, însă am decis să nu luăm în considerare doar prețurile", a spus, la rândul lui, directorul Minebea Europe, Joerg Hoffmann.
Potrivit autorităților slovace, Minebea și-ar putea majora investiția de la Kosice la 100 milioane de euro într-un orizont de cinci ani, iar numărul angajaților ar urma să crească la 2.000
Minebea este cel mai mare producător de rulmenți de dimensiuni mici la nivel mondial și un jucător important pe piața electronicelor și a echipamentelor industriale.