Un bărbat în vârstă de 42 de ani a murit de ciumă bubonică, marți noaptea, într-o provincie din Mongolia.
Ministerul Săntății din Mongolia a confirmat decesul bărbatului de 42 de ani din provincia Khovd, survenit de maladia cunoscută și ca „moartea neagră”.
Directorul departamentului de relaţii publice şi monitorizare din cadrul Ministerului Sănătăţii, Dorj Narangerel, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că bărbatul achiziţionase două marmote moarte, cu puţin timp înaintea decesului.
Narangerel a sfătuit populaţia să nu vâneze marmote şi să nu consume carnea acestor animale, astfel încât să poată fi prevenită răspândirea ciumei bubonice.
Cu toate că vânarea marmotelor este ilegală în Mongolia, mulţi locuitori consideră aceste rozătoare o delicatesă şi ignoră prevederile legale.
De la începutul acestui an, douăsprezece cazuri suspecte de ciumă bubonică au fost raportate pe teritoriul acestei ţări asiatice, patru dintre ele fiind confirmate în urma analizelor de laborator.
Un adolescent în vârstă de 15 ani a murit de ciumă bubonică în provincia Govi-Altai din vestul Mongoliei la jumătatea lunii iulie.
Potrivit Centrului Naţional pentru Boli Zoonotice, şaptesprezece dintre cele douăzeci şi una de provincii din Mongolia se confruntă în prezent cu riscul de apariţie a cazurilor de ciumă bubonică.
Ciuma bubonică este o afecţiune bacteriană răspândită de purici care trăiesc pe corpul rozătoarelor sălbatice, precum marmotele. Poate ucide o persoană adultă în mai puţin de 24 de ore dacă nu este tratată la timp, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, potrivit Agerpres.
Focarul din China nu prezintă un risc ridicat
În urmă cu câteva zile, OMS a constatat că focarul de ciumă bubonică din China este „bine gestionat” şi nu prezintă un risc ridicat.
Autorităţile locale dintr-un oraş din regiunea autonomă chineză Mongolia Interioară au emis o alertă, duminică, la o zi după ce un spital a raportat un caz suspect de ciumă bubonică. Avertismentul de duminică a venit după raportarea a patru cazuri de ciumă în Mongolia Interioară în noiembrie anul trecut, dintre care două de ciumă pneumonică, o formă letală.
Comitetul pentru sănătate din oraşul Bayannur a emis o alertă de nivelul trei, a doua cea mai scăzută dintr-un sistem cu patru niveluri, care interzice vânarea şi consumul animalelor ce ar putea transmite această boală.
Cazurile de ciumă nu sunt neobişnuite în China, însă focarele au devenit din ce în ce mai rare. În perioada 2009-2018, China a raportat 26 cazuri şi 11 decese din această cauză, mai arată sursa citată.