Loteria va lua lozul din pariuri

Protestul cu lacătul pe uşile caselor de pariuri sportive va muta clienţii către agenţiile deschise.

Agenţiile Loteriei Române sunt cele care vor avea cel mai mult de câştigat în urma protestului caselor de pariuri sportive. Acestea rămân deschise în aceste zile, când 97% din totalul agenţiilor de pariuri, adică 1.408 din cele 1.455 existente pe piaţă, sunt închise. În acest fel, organizatorii de pariuri sportive protestează faţă de intenţia guvernului de a impozita toate câştigurile din jocuri de noroc, inclusiv şi cele mai mici de 600 de lei, cu 25%.

Dacă protestul celorlalte case de pariuri continuă şi pe perioada Campionatului Mondial de Fotbal, „estimăm o creştere cu minimum 25% a numărului de jucători în agenţiile Loteriei Române, concomitent cu o creştere de aproximativ 50% a veniturilor obţinute din activitatea de pariuri”, ne-au declarat reprezentanţii Loteriei Române.

În prezent, jocul Pariloto ocupă un loc important în încasările companiei, având în vedere că lunar se joacă, în medie, un milion de bilete. „Închiderea caselor de pariuri nu e principala problemă a economiei României în acest moment”, a spus ministrul finanţelor, Sebastian Vlădescu.

Deşi proiectul de modificare a Codului Fiscal prevede renunţarea la plafonul de neimpozitare de 600 de lei pentru câştigurile din jocuri de noroc, Vlădescu a afirmat că, din câte ştie, sumele până la acest nivel rămân neimpozitate. În replică, Liviu Popovici, directorul Stanleybet, ne-a spus că vor scăpa netaxate doar câştigurile din concursuri şi premii mai mici de 600 de lei.

ALTERNATIVĂ

Ce case de pariuri on-line există

Jucătorii care vor să parieze pe meciurile de la Campionatul Mondial, care începe vineri, pot alege casele de pariuri on-line. Printre cele mai cunoscute în România se numără bwin.com, bet365.com, unibet.com sau bet-at-home.com.

Mai multe soluţii de a vă exprima opţiunile puteţi găsi pe site-ul betexplorer. com. Toate aceste case de pariuri sunt din străinătate, iar jucătorii nu plătesc nicio taxă statului român.