Lorena, fiica cea mare a regretatului Ilie Balaci, a povestit în cadrul unui interviu că tatăl ei a simțit că se apropie sfârșitul.
„Cred că şi-a presimţit moartea. Îi spunea mamei că va muri de tânăr. La înmormântare, impresarul Florin Manea, fiul lui Nae Manea, mi-a spus că luni, deci cu mai puţin de o săptămână înaintea morţii, l-a sunat tata şi i-a spus: 'Îmi e aşa dor de Năică'. Aşa îi zicea lui Nae Manea... Singura certitudine a vieţii este moartea! Vă fac o mărturirise: 'Când o să mor, vreau să mor ca tata'! O moarte frumoasă, fără suferinţă", a spus Lorena Balaci într-un interviu acordat pentru Libertatea.
Mai mult, Lorena Balaci o contrazice pe ministrul Sănătății Sorina Pintea, care a demarat o anchetă în privinţa decesului, după ce familia s-ar sesizat.
„Doamne, ce prostii a putut spune doamna aceasta! Noi, familia, n-am cerut nicio anchetă. Dacă i-aş întâlni pe doctorii aceia de la SMURD, i-aş strânge în braţe şi le-aş mulţumi. Au făcut tot ce s-a putut. Când a decis să deschidă ancheta respectivă, doamna ministru a urmărit să-şi facă reclamă, să se spună că munceşte. Să vadă lumea că lucrează! Mai bine s-ar ocupa de problemele reale din Sănătate, că pleacă lumea cu bacterii din spitale. Nici măcar nu cred că ştie cine a fost Ilie Balaci. SMURD-ul a venit la 4 minute de la apel.
Echipat cum trebuie. Vorbim de SMURD, nu vreo Ambulanţă de judeţ. Mai repede de 4 minute însemna să se teleporteze oamenii aceia! Dacă este o instituţie în ţara asta în care am încredere, aia este SMURD! Oamenii ăia s-au luptat două ore cu Dumnezeu, ca să-l ţină pe tata pe lumea asta! L-au intubat, au făcut tot ce a fost omeneşte posibil. Am aflat ulterior că elicopterul era pregătit, ca să îl aducă la Bucureşti, în caz că îl stabilizau şi putea fi transportat”, a mai spus fiica cea mare a celui supranumit „Minunea Blondă”, pentru sursa citată.
Fostul internaţional Ilie Balaci a decedat, duminică, la Craiova, la vârsta de 62 de ani, în urma unui stop cardio-respirator. "Minunea Blondă" s-a născut la 13 septembrie 1956 şi şi-a petrecut cea mai mare parte a carierei la Universitatea Craiova (1973-1984). A mai jucat la FC Olt şi Dinamo şi a îmbrăcat de 65 de ori tricoul echipei naţionale, pentru care a marcat opt goluri.