Artista speră ca anul acesta filmul pe care îl visează să prindă viaţă. Printre proiectele sale se numără şi o şcoală de canto.
Printre proiectele cele mai dragi Loredanei se numără scenariul unui film pe care vedeta încearcă să-l "aducă la viaţă" de mai mult timp. Cu greu am reuşit să o facem să dezvăluie câte ceva despre viitoarea producţie. "Am în plan să filmăm ceva super, dar nu vreau să vorbesc mai mult pentru că suntem în fază de scenariu. Va fi un musical şi voi avea un rol principal. Este o poveste pe care vreau de foarte mult timp să o scriu şi acum încercăm să facem un scenariu. În sfârşit se leagă", a spus Loredana. Încurajată de succesul pe care l-a înregistrat cu concertul "Magic" din noiembrie de la Sala Palatului, Loredana se pregăteşte în martie pentru un turneu naţional prin România şi Republica Moldova. "De-abia aştept sa pornim cu spectacolul‚ Magic’ în toată ţara şi în Republica Moldova, la Chişinău! Îi aştept pe toţi fanii mei în sălile de spectacole pentru a trăi o experienţă unică şi irepetabilă! Pe curând, cu dragoste!", a spus ea. Chiar dacă se anunţă un an foarte aglomerat, artista a spus şi că îşi va găsi timp să se ocupe de o şcoală de muzică. "Vreau să înfiinţez anul acesta o şcoală de canto, unde voi preda după cea mai nouă metodă folosită în conservatoarele din toată lumea".