Nu mai este niciun secret: faimoasa trupă Ricchi e Poveri și-a câştigat nemurirea prin muzica de care s-a îndrăgostit întreaga Europă în anii ’80. Cei doi continuatori ai legendei care a început în 1967, Angela Brambati şi Angelo Sotgiu, vor cânta încă o dată în România, ţară în care s-au bucurat mereu de apreciere.
Născut în Italia anului 1967, proiectul Ricchi e Poveri a fost iniţial un cvartet polifonic numit Fama Medium, din care făceau parte Franco Gatti, Angela Brambati, Angelo Sotgiu şi Marina Occhiena. Între timp, fomula a suferit schimbări de componență: Marina a plecat în 1981, iar Franco Gatti a părăsit şi trupa în 2016.
Sará perché ti amo este piesa cu care Ricchi e Poveri au participat în 1981 la Festivalul din Sanremo şi care i-a făcut faimoși odată ce hitul a fost preluat în Belgia, Franța, Austria, Germania și Spania. La acea vreme, Sará perché ti amo a bătut recordul de cel mai vândut single al anului, cu peste 7 milioane de exemplare. 1985 a fost anul consacrării definitive, trupa câştigând prestigiosul şi selectivul festival din Sanremo cu piesa Se m'innamoro.
În cele 5 decenii de activitate, membrii formaţiei Ricchi e Poveri au lansat 17 albume de studio, 15 compilaţii şi au vândut peste 20 de milioane de discuri. Unul dintre ultimele single-uri Ricchi e Poveri e intitulat Marikita (n.r. - Gărgărița), o piesă cu ritmuri latino şi aleasă de Fausto Brizzi pentru coloana sonoră a filmului “Poveri ma ricchi”. La concertul programat joi, 12 octombrie, de la ora 20:00, la Sala Palatului, fanii Ricchi e Poveri vor putea asculta această melodie, dar şi celebrele hituri care nu şi-au pierdut strălucirea.