Lolita de la Iaşi: ea voia, profu’ a cedat

Profesorul de română de la Liceul de Artă "Octav Băncilă" este descris de elevi ca un libertin. Flirta cu elevele, iar acestea îi făceau ochi dulci.

Reacţie uluitoare a unei eleve de la Colegiul "Octav Băncilă": "Dacă fata i-a făcut avansuri, normal că el a cedat până la urmă. Este în primul rând bărbat şi abia apoi profesor". Eleva implicată în scandalul de la Iaşi a făcut terapie din cauza problemelor pe care le avea cu familia. Însă mama neagă cu vehemenţă că fiica ar fi încercat să se sinucidă. Protecţia Copilului confirmă: fata a avut probleme, însă nu a avut tendinţe suicidare. Fetele, încântate de atenţia profesorului Elevii de la Băncilă spun că profesorul Ioan Raducea este cunoscut în şcoală pentru glumele pe care le făcea cu fetele. Comportamentul libertin al profesorului mergea până acolo încât îşi permitea anumite gesturi considerate deplasate. "Râdea împreună cu fetele, le lua de după gât. Cu băieţii se comporta normal, nu făcea astfel de mişcări. Fetele păreau de fiecare dată încântate de atenţia profesorului", a spus un elev de clasa a X-a la care profesorul predă limbă română. Scandalul care a izbucnit la colegiu a făcut vâlvă printre elevi, care îşi petrec pauzele bârfind relaţia dintre cei doi. Cei mai mulţi liceeni spun că fetele, încântate de atenţia profesorului, îi făceau ochi dulci. "Elevele se dădeau la el, îi făceau ochi dulci, răspundeau la glumiţe. Iar el le făcea jocul", a spus o elevă de clasă a X-a. Comentariile elevilor nu se opresc aici. "Fata este de vină. I-a făcut avansuri iar el a cedat până la urmă. În primul rând el este bărbat şi abia apoi profesor, iar bărbaţii, în general, nu rezistă în faţa avansurilor", a spus o altă elevă. Mama elevei vorbeşte pe şleau de relaţia celor doi Până se termină ancheta, lui Ioan Raducea i s-a interzis să mai predea. Scandalul de la Băncilă a început după ce mama unei eleve l-a acuzat pe unul dintre profesorii acesteia că are relaţii nepotrivite cu fiica ei. Conform spuselor mamei, profesorul şi eleva şi-au petrecut mult timp împreună, s-au mângâiat, sărutat, iar el se masturba. Mama a arătat conduceri şcolii şi fotografii în care cei doi erau destul de intimi. Versiunea profesorului cam scârţâie Mama elevei neagă faptul că profesorul ar fi încercat să îi consilieze fiica şi spune că acesta ar fi fost invitat la ei la masă doar pentru că fiica a ameninţat-o că altfel pleacă de acasă. Şi mama şi reprezentanţii Direcţiei pentru Protecţia Copilului spun că fata nu ar fi avut intenţia să se sinucidă. Eleva a fost la mai multe şedinţe de terapie cu un psiholog din cauza problemelor pe care le avea acasă şi care au fost aduse la cunoştinţă celor de acolo tot de către mama ei. "În 2012, mama a venit la noi cu un memoriu de 14 pagini din care reieşea relaţia tensionată dintre ea şi fiica ei. Am recomandat consiliere psihologică şi eleva a participat la câteva şedinţe cu psihologul nostru. Din dosar nu reiese că ar fi avut tentative de suicid", a spus Tiberiu Bantas, purtător de cuvânt la Protecţia Copilului Iaşi. Citiţi şi:

  • SCANDAL IMENS. Imaginile care arată tot: săruturi și mângâieri între profesor și eleva sa dintr-a IX-a