Este vorba despre Adrian Alexandrov, logodnicul fostului ministru MDRT, Elena Udrea. Proiectul este unul major şi aşa cum a declarat, îşi susţine iubitul în acest demers foarte important în care ea crede.
Adrian Alexandrov, și-a deschis o companiei imobiliară proprie pe care a afiliat-o brandului Re/Max, cel mai mare francizor din lume pe segmentul agențiilor imobiliare. Elena Udrea afirmă că și-a încurajat logodnicul să intre în acest business. Adrian Alexandrov este broker imobiliar de câțiva ani, iar acum spune că a decis să treacă la un nivel superior în acest domeniu. "Am hotărât să îmi cresc implicarea pe cont propriu în afacerile imobiliare, asa ca am preluat franciza Remax, fiind total angajat și încrezător în acest nou proiect. Piața imobiliară românească s-a dezvoltat tot mai puternic de la an la an după criza economică, acum construindu-se foarte mult și tranzacționându-se proprietăți la prețuri foarte mari", a declarat Adrian Alexandrov. El a deschis un birou imobiliar în cartierul Primăverii din București, care funcționează sub numele Re/Max Estates, iar acum își formează echipa, încercând să aducă, după cum susține, unii dintre cei mai buni borkeri din piață. El afirmă că în viitor intenționează să înființeze și alte birouri, tot sub brandul Re/Max, atât în Capitală, cât și în orașe importante din țară.
Conform jurnalistilor de la Profit.ro, Elena Udrea a declarat că își susține logodnicul în acest business în care crede, chiar dacă ea s-a implicat la un moment dat în imobiliare, fără mare succes. "Personal, nu am avut mari reușite în domeniul construcțiilor, când am încercat. Pentru mine a fost ceva străin de activitatea mea, dar e evident că acum e un moment foarte bun, pentru că piața imobiliară este în plină expansiune", a spus Elena Udrea. Ea crede că alegerea acestui business de către logodnicul său este o opțiune corectă și este sigură că va avea succes. "L-am încurajat să preia franciza și să continue sa activeze în acest domeniu, pe cont propriu", a adăugat Elena Udrea. Înființată în 1973, în Colorado, compania Re/Max a intrat în România în anul 2006, ajungând între timp să fie prezentă în 12 orașe cu 20 de birouri. La nivel mondial, Re/Max este prezentă în peste 100 de țări și are mai mult de 100.000 de angajați, fiind cel mai mare francizor din lume în acest domeniu. Într-un top mondial al celor mai mari francizori din lume, pe toate domeniile, condus de McDonals's, Re/Max, cu mai mult de 7.200 de birouri la nivel global, ocupă locul 11, înaintea unor branduri precum InterContinental, Carrefour sau Auchan, mai scrie Pofit.ro.