Locuri de muncă vacante. Statele din UE care au cea mai mare nevoie de muncitori
- Maria Dima
- 19 decembrie 2023, 07:52
Numărul locurilor de muncă vacante a crescut în cinci state membre UE, comparativ cu al treilea trimestru al anului precedent. În zona euro, procentul locurilor de muncă vacante în trimestrul al treilea al anului 2023 a fost de 2,6% în industrie și construcții și de 3,1% în servicii. În UE, rata respectivă a fost de 2,3% în industrie și construcții și de 2,9% în servicii.
Dintre statele membre pentru care sunt disponibile date comparabile, cele mai mari procente de locuri de muncă vacante în trimestrul al treilea 2023 au fost înregistrate în Belgia (4,7%), Olanda (4,5%), Austria (4,2%) și Germania (4,1%). În schimb, cele mai scăzute procente au fost înregistrate în Bulgaria și România (ambele 0,8%), Spania și Polonia (ambele 0,9%), Slovacia (1,1%) și Irlanda (1,2%).
Comparativ cu același trimestru al anului precedent, procentul locurilor de muncă vacante a crescut în cinci state membre, și anume în Cipru (+0,7%), în Grecia (+0,5%), în Croația (+0,4%), în Lituania și Malta (+0,1% în ambele). Cele mai mari scăderi au fost înregistrate în Cehia (-1,0%), Luxemburg (-0,9%), Austria și Danemarca (-0,8% ambele) și Finlanda (-0,7%), scrie .imerisia.gr.
Locuri de muncă vacante
Defalcate pe sectoare economice, cele mai ridicate procente delocuri de muncă vacante, atât în UE, cât și în zona euro, s-au înregistrat în activitățile administrative și de servicii suport (4,3% în zona euro, 4,1% în UE). Urmează activitățile științifice și tehnice (4,3% în zona euro, 3,9% în UE), construcțiile (3,8% în zona euro, 3,4% în UE), informare și comunicare (3,4% în zona euro, 3,2% în UE) și servicii de cazare și catering (3,3% în zona euro, 3,1% în UE).
Procentul locurilor de muncă vacante din zona euro a scăzut la 2,9% în trimestrul al treilea din 2023, de la 3% în trimestrul precedent și 3,1% în trimestrul al treilea din 2022. În UE, procentul locurilor de muncă vacante a scăzut la 2,6% în trimestrul al treilea al 2023, în creștere de la 2,7% în trimestrul precedent și 2,9% în trimestrul al treilea din 2022. Tradicerea-Rator)