Locuitorii din Iaşi rămân fără apă caldă

De la 1 august, ieșenii branșați la CET nu vor mai avea apă caldă.

Din cauza datoriilor prea mari, ROMGAZ Mediaș și E.ON Gaz au decis să oprească alimentarea cu gaze naturale a centralei ieșene.

Conducerea CET spune că a ajuns în această situație și din vina populației, de la care are de recuperat o datorie 95,2 milioane de lei, și îi îndeamnă pe ieșeni să își achite facturile. De măsura nu vor fi afectați consumatorii alimentați din centralele termice Puskin, Express, Codrescu, Vascauteanu și ANL Păcurari.

Deși decizia pare definitivă, șefii Primăriei speră să îi facă pe cei de la Tg Mureș să se răzgandească, în acest sens purtându-se acum tratative cu conducerea ROMGAZ Mediaș. În perioada în care apa caldă va fi oprită, CET va efectua lucrări de revizie la instalații și la  rețelele de distribuție.