Locuinţe de serviciu pentru funcţionarii consiliului judeţean

Peste 250 de funcţionari ai Consiliului Judeţean Prahova vor primi locuinţe de serviciu, în două cartiere rezidenţiale construite în Păuleşti şi Bărcăneşti, comune limitrofe Ploieştiului.

Cele două consilii locale au semnat un proiect de asociere cu consilierii judeţeni, în ultima şedinţă a CJ Prahova, de luni, în vederea construirii a două centre care totalizează 527 de locuinţe pentru tineri. „Dorim atragerea de forţă de muncă bine pregătită“

Aproape jumătate din aceste apartamente, construite în clădiri cu două şi patru etaje, vor fi atribuite angajaţilor instituţiei administraţiei judeţene. Preţul anunţat în prezent este de 500 de euro pe metru pătrat. În bugetele pe 2009 vor fi alocate sume pentru finanţarea lucrărilor.

„Prin acest demers se facilitează funcţionarilor publici tineri din consiliul judeţean, direcţiile subordonate acestuia şi primăriilor accesul la locuinţe de serviciu sau locuinţe proprietate personală. Practic, dorim atragerea de forţă de muncă bine pregătită“, a declarat preşedintele CJ Prahova, Mircea Cosma. „Noi ne-am bucurat că putem să oferim şi tinerilor comunei noastre peste 150 de locuinţe“, a declarat primarul comunei Bărcăneşti, Gheorghe Dima. În timp ce funcţionarii CJ vor avea locuinţe de serviciu până în 2010, pe listele de aşteptare sunt înscrişi, în diferite localităţi din judeţ, peste 5.000 de tineri.

Numai în Ploieşti, aproximativ 800 de persoane de până în 35 de ani aşteaptă de ani buni ca autorităţile locale să le ofere măcar terenurile de casă, potrivit Legii 15 din 2003.