Agenţia Naţională pentru Locuinţe îşi propune să dea anul acesta în folosinţă 3.500 de locuinţe, au declarat pentru evz.ro reprezenanţii ANL.
Pentru 2009, suma alocată de Guvern pentru construcţia locuinţelor sociale se ridică la 502,08 milioane de lei. La un curs de 4,2 lei/euro, rezultă că preţul unei locuinţe ANL este de aproape 34.150 de euro. Potrivit reprezentanţilor ANL, în 2008, prin Programul Locuinţe pentru tineri, destinate închirierii, au fost recepţionate 2.700 de locuinţe, cele mai multe dintre acestea în judeţele Constanţa, Bucureşti, Iaşi, Neamţ şi Bacău.
În prezent, tinerii care sunt în căutarea unei locuinţe sociale pot beneficia de unul din cele două programe derulate de Agenţie: Credit ipotecar şi Locuinţe pentru tineri, destinate închirierii.
Programul de credit ipotecar
Strategia Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor de dezvoltare în ceea ce priveşte construcţia de locuinţe a pus accent mai mult pe programul de credit ipotecar.
Spre deosebire de programul de închiriere, cu posibilitatea achiziţionării locuinţei, şi care se adresează celor de până la 35 de ani, programul de credit ipotecar se adresează persoanelor care au cetăţenie română, indiferent de vârstă.
Pentru a obţine o locuinţă prin programul de Credit Ipotecar, derulat de ANL, solicitanţii trebuie să completeze o cerere de înscriere în baza de date a agenţiei şi să urmărească ofetele lansate de ANL.
Persoanele interesate trebuie să se prezinte la sediul Agenţiei pentru a obţine informaţii suplimentare şi a începe procedura de solvabilitate.
În anul 2008, prin programul Credit ipotecar, ANL a finalizat 286 de unităţi locative, iar pentru 2009 ANL îşi propune să recepţioneze 1.200 de locuinţe.
Judeţele cu cel mai mare număr de locuinţe construite prin acest program sunt:
•Bucureşti, •Iaşi, •Bacău, •Braşov •Prahova.
Programul Locuinţe pentru tineri, destinate închirierii, se adresează persoanelor care au până în 35 de ani şi care nu îşi permit achiziţionarea sau închirierea unei locuinţe de pe piaţa liberă.
ANL construieşte locuinţele şi le predă primăriilor, urmând ca acestea să le repartizeze beneficiarilor.
Condiţii de îndeplinit Pentru a avea acces la o locuinţă prin acest program, solicitanţii trebuie să respecte o serie de criterii de acces, printre care: •să nu depăşască vârsta de 35 de ani, •să nu fi avut o locuinţă în proprietate, condiţie care vizează şi membrii familiei, respectiv soţ, soţie, copil şi persoanele aflate în întreţinere, •să nu fie beneficiarul unei locuinţe ANL destinate închirierii, •să îşi desfăşoare activitatea în localitatea în care se află locuinţa.
Totodată, criteriile de acces sunt completate de criterii de ierarhizare, stabilite pe baza unui punctaj, legate de situaţia locativă, starea civilă, starea de sănătate, vechimea cererii, nivelul de studii- pregătirea profesională a solicitantului şi situaţii speciale.